Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Povestea, petrecută în urmă cu trei ani, a avut urmări decise atunci în spatele ușilor închise, în școală, cel mai probabil un liceu tehnologic din municipiu. Însă imaginile au făcut abia acum ocolul internetului, însoțite de mii de reacții de „așa nu!“, și ridică serioase probleme vizavi de educația de acasă și de cea din mediul școlar!

Scandalosul incident, în care un elev agresiv depășește limitele, înjurându-și dascălul în clasă ca la ușa cortului și amenințându-l cu lovituri pentru că i-a luat telefonul pentru a nu deranja ora de curs, a consternat opinia publică și a determinat și reacții la nivelul Poliției județului.

„În urma verificărilor efectuate, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin au constatat că imaginile sunt din anul 2022 și au fost surprinse în timpul unei ore de curs, la o unitate de învățământ din municipiul Caransebeș. Totodată, s-a stabilit că, la momentul producerii incidentului, polițiștii nu au fost sesizați nici de către unitatea de învățământ, nici de către cadrul didactic, situația a fost gestionată la nivelul școlii, iar elevul a fost sancționat disciplinar conform regulamentului intern al unității de învățământ. Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin face apel la responsabilitate în ceea ce privește distribuirea imaginilor și informațiilor în mediul online, pentru a evita interpretări eronate.“, transmite Poliția județului.

Chiar și așa, pedepsită sau iertată, uitată sau dezgropată, gravitatea faptei este cu atât mai mare cu cât nu este una singulară. Iar infracționalitatea, violența în mediul școlar, bullying-ul rămân în continuare fenomene greu de aflat și la fel de greu de gestionat.

JCS-A.M.

 

Adaugă comentariu