Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Administrația Parcului trage un semnal de alarmă cu privire la sancționarea activităților ilegale desfășurate în perimetrul ariei naturale protejate!

Potrivit unui comunicat transmis recent de conducerea parcului național, orice activitate desfășurată în interiorul acestuia fără un aviz prealabil, inclusiv căutarea de comori, fosile, trufe, obiecte de interes arheologic sau efectuarea de săpături și excavații, este strict interzisă și sancționată conform legii. Amenzile aplicabile pentru astfel de încălcări sunt considerabile: între 3.000 și 10.000 de lei pentru persoane fizice, respectiv între 25.000 și 60.000 de lei pentru persoane juridice.

Mai mult, accesul și circulația în afara traseelor turistice marcate și aprobate, indiferent de scop, atrag sancțiuni suplimentare: între 3.000 și 6.000 de lei pentru persoane fizice și între 25.000 și 50.000 de lei pentru persoane juridice.

Activitățile de modificare a reliefului natural, precum săpăturile sau excavațiile realizate fără acordul explicit al administratorului parcului, sunt de asemenea interzise și se pedepsesc cu amenzi de până la 10.000 de lei în cazul persoanelor fizice și până la 60.000 de lei în cazul firmelor sau instituțiilor.

„Până în prezent, persoanele surprinse desfășurând activități ilegale au fost sancționate contravențional. Rangerii continuă monitorizarea atentă a suprafețelor protejate și vor aplica măsurile legale în cazul încălcării legislației în vigoare. Administrația parcului invită turiștii și vizitatorii să se bucure de frumusețea Parcului Național Cheile Nerei-Beușnița respectând traseele marcate și regulamentele în vigoare, contribuind astfel la protecția naturii și la menținerea integrității patrimoniului natural.“, se arată în comunicatul transmis de Administrația Parcului Național Cheile Nerei-Beușnița.

Totodată, reprezentanții parcului reamintesc tuturor celor interesați că pentru orice activitate desfășurată în zonă este necesară obținerea unui aviz prealabil. Informații suplimentare, precum și detalii despre documentele necesare, pot fi obținute la numărul de telefon 0255 206 108 sau accesând site-ul oficial al Parcului Național Cheile Nerei-Beușnița.

JCS-Nicoleta Moraru

FOTO: Dr. Sretco Milanovici

Adaugă comentariu