Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Chiar dacă anul acesta au îmbrăcat uniforma de om al legii noi cadre, iar inspectoratul are cu 4% mai mult personal decât anul trecut, procentul de încadrare abia atinge 74%. În contextul în care toate structurile sunt îndemnate să strângă cureaua, ordinea și siguranța publică sunt încă pe minus!

Potrivit șefului Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, comisarul-șef Ciprian Lăzărescu, instituția intra în luna august cu un „procent de încadrare de 74%, cu un plus de 4% față de perioada similară a anului 2024. Procentajul de încadrare al funcțiilor de ofițer și de agent este de 74%, în creștere față de anul trecut.“

Au fost derulate proceduri de concurs pentru ocuparea a 32 de funcții de conducere vacante, 9 de ofițer și 23 de agent, dar și a 5 funcții de ofițer și 8 funcții de agent. Asta în vreme ce au încetat raporturile de serviciu prin pensionare pentru 10 agenți și 4 ofițeri de poliție.

Două afluxuri de personal au fost înregistrate în vară. În primul, au fost repartizați la IPJ Caraș-Severin, după absolvirea unităților de învățământ postliceal ale Ministerului Afacerilor Interne, 36 de agenți de poliție. Aceștia au fost numiți în funcții în cadrul structurilor de ordine publică (rural și urban) și rutieră ale unității. Cel de-al doilea val a adus inspectoratului 4 ofițeri de poliție absolvenți ai Academiei de Poliție „A. I. Cuza”. Aceștia au fost numiți în funcții la Compartimentul Juridic, Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, Serviciul de Investigarea Criminalității Economice și la Biroul Investigații Criminale al Poliției municipiului Reșița.

JCS-A.M.

1 Comentariu

Adaugă comentariu