Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Luni dimineață, la ora 8:21, un pacient de 66 de ani a fost adus în stop cardio-respirator la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Reșița. În ciuda manevrelor de resuscitare efectuate timp de 30 de minute de către echipa medicală, bărbatul nu a mai putut fi salvat, fiind declarat decesul la ora 8:50!

Detalii despre nefericitul incident ne-a dat chiar managerul SJU, dr. Cosmin Librimir. „Precizez că în data de 15 septembrie 2025, în jurul orei 8.21 de minute, a fost adus un pacient de 66 de ani, sex masculin, în stop cardiorespirator, prin asistolă, prezentând o marcă traumatică occipitală, secundar unui traumatism craniocerebral minor, prezenta escoriații la nivelul occipital, afirmativ prin cădere. Aparținătorul care însoţea pacientul, care a părăsit secția de Urologie, afirmă că pacientul a alunecat pe scară. Am preluat pacientul, am efectuat manevrele de resuscitare timp de 30 de minute, dar fără succes terapeutic, motiv pentru care am declarat decesul la ora 8.50. Despre internare, evoluția bolii și externarea pacientului, precum și motivul din cauza căreia pacientul se afla pe coridor sau scările spitalului, vă pot oferi detalii doar medicul curant și medicul șef al Secţiei Urologie. Faptul că pacientul a alunecat pe scări este regretabil, dar se putea întâmpla oricui și nu are nicio legătură cu actul medical. Noi am făcut tot ce am putut pentru a-l salva.“

Librimir mai spune că acele scări rupte au legătură cu „structura spitalului care este construit în iunie 1973 și care de-a lungul timpului a suferit deteriorări. Din păcate nu s-a realizat nicio reabilitare, în niciun mandat de manager, până în acest moment. În momentul de față așteptăm concluziile medico-legale privind decesul pacientului.“

Doctorul Librimir a ţinut să mai precizeze şi faptul că informaţiile oferite de vicepreşedintele CJ, Ioan Crina, în spaţiul public „conform cărora medicii din urgență au precizat că pacientul ar fi suferit un infarct miocardic sau un accident vascular cerebral, sunt nereale şi nefondate. Nici eu și nici colega mea care am făcut resuscitarea nu am dat vreo informare oficială despre acest fapt.“

Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin a transmis, la rândul său, un comunicat prin care confirmă decesul și deschiderea unui dosar penal. „Cadavrul bărbatului a fost depus la Serviciul de Medicină Legală, urmând a fi efectuată necropsia, în urma căreia se va stabili cauza decesului. Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor.“, au precizat reprezentanții Poliției.

JCS-Denis Dutca

2 Comentarii

  1. Lăsați ca o sa revină Alinuța pe postul manager si o sa rezolve tot…adică la fel cum a făcut si in trecut, prin falimentarea spitalului…

  2. Cat tupeu bai frate pe asta. Ei n-au nicio raspundere ca MORI in mizeria aia de spital ca se rupe treapta sub tine. Cine a zis ma ca are legatura cu actul medical?

Adaugă comentariu