Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Chiar dacă pare greu de crezut, legea prestatorilor casnici, plătiți exclusiv pe tichete, începe să prindă și în Caraș-Severin!

Potrivit Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă, din județul nostru și-au creat cont 876 de beneficiari ai unor astfel de activități, dar și un număr de 924 de prestatori casnici. În pofida numărului impresionant, numărul de tichete cumpărat pentru plata activităților este de doar 511, dintre care doar 190 au fost preschimbate, adică cheltuite.

Pe scurt, fiecare persoană care muncește în asemenea condiții primește tichete care costă pe angajator 15 lei. Din acești bani, 1 leu este reținut ca impozit, iar 2 lei ca și contribuție la sănătate. Și conferă și drept de pensie. Real, muncitorul primește 12 lei din cei 15. De sănătate poate beneficia, însă, doar dacă reușește să strângă 85 de tichete pe lună. Altfel, plătește contribuția degeaba! Cu alte cuvinte, toate tichetele obținute de prestatorii casnici din județ strâng abia pentru contribuția la sănătate pe o lună, pentru doar 6 persoane. Au fost preschimbate însă tichete care acoperă doar asigurarea pentru două persoane…

Astfel de servicii pot fi prestate de persoanele fizice, care derulează activități ocazionale, necalificate, remunerate exclusiv prin tichete de activități casnice. Lista activităților casnice eligibile cuprinde 34 de activități, incluzând curățenia locuinței, călcarea rufelor, prepararea hranei, plimbarea animalelor de companie, realizarea de cumpărături, îngrijirea persoanelor dependente, întreținerea spațiilor verzi, tăierea lemnelor etc.

Prestatorul casnic trebuie să aibă cel puțin 16 ani și nu poate fi un membru al familiei beneficiarului casnic. Durata zilnică a prestării activităților casnice pentru un beneficiar casnic nu poate depăși 12 ore, respectiv 6 ore pentru prestatorii casnici cu vârsta cuprinsă între 16 și 18 ani.

Pentru desfășurarea de activități casnice remunerate, atât beneficiarii casnici, cât și prestatorii casnici trebuie sa se înregistrează prin crearea unui cont personal în Platforma electronică de evidență a desfășurării activităților casnice este https://tichete.anofm.ro.

Eliberarea tichetelor de activități casnice pentru angajatori și beneficiari se realizează de către AJOFM-ul de domiciliu al celor în cauză.

Tichetele de activități casnice se pot emite în format electronic sau în format fizic (pe suport de hârtie) în funcție de solicitarea beneficiarului casnic. Acesta are obligația de a valorifica tichetele de activități casnice în termen de 12 luni de la data achiziționării. Beneficiarul care a rămas cu tichete neacordate prestatorilor și le poate răscumpăra în termen de 30 de zile după împlinirea termenului de 1 an de la cumpărare, situație în care va avea de suportat, în cazul formatului fizic, costurile legate de tipărire și distribuire.

Prestatorul își poate preschimba în bani tichetele pe care le-a primit în schimbul muncii sale, timp de 12 luni de la data primirii lor, în numerar, la AJOFM, furnizorul de serviciu universal ori, după caz, prin ordin de plată/transfer în contul bancar indicat prin Platforma electronică de evidență a desfășurării activităților casnice.

„Menținerea calității de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate se face prin preschimbarea în bani a minimum 85 de tichete de activități casnice, lunar. Plata contribuției de asigurări sociale conferă prestatorului casnic calitatea de asigurat în sistemul public de pensii. Pentru veniturile realizate din desfășurarea activității, prestatorul casnic datorează impozitul pe venit şi contribuția de asigurări sociale, baza de calcul pentru acestea fiind 50% din valoarea nominală a tichetului de activități casnice. Obligațiile fiscale se rețin din contravaloarea aferentă tichetelor de activități casnice preschimbate și se plătesc în numele prestatorilor casnici de către AJOFM.“, transmite agenția cărășeană.

Angajatorii care cumpără și acordă, într-un an calendaristic, cel puțin 60 de tichete, beneficiază, la cerere, gratuit, de 50 de tichete în plus. Detalii suplimentare se pot obține de la sediile AJOFM Caraș-Severin din județ sau la telefonul 0255/212160.

JCS-A.M.

Adaugă comentariu