CARAȘ-SEVERIN – Oamenii legii au fost solicitați să intervină în sute de incidente, majoritatea sesizate prin 112! În medie, peste 170 de polițiști au fost prezenți la datorie, zilnic, între 15 și 17 august, pentru o minivacanță în siguranță!
„În cele trei zile, polițiștii cărășeni au fost solicitați să intervină la peste 290 de evenimente, dintre acestea 245 fiind sesizate prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112. (…) Au fost oprite și controlate în trafic peste 500 de vehicule și legitimați peste 630 de participanți la trafic. Pentru încălcările de la normele legale, au fost aplicate peste 700 de sancțiuni contravenționale, a căror valoare totală se ridică la peste 191.000 de lei. Față de 35 de conducători auto s-a dispus măsura suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă limitată de timp, conform legii. 4 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 3 pentru consumul de băuturi alcoolice și restul pentru alte abateri de la regimul rutier. De asemenea, au fost retrase 22 de certificate de înmatriculare. În perioada minivacanței, nu au fost înregistrate accidente rutiere grave.“, ne asigură Poliția județului.
JCS-A.M.