Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Șeful județului a participat, la București, la Adunarea Generală a Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România. La eveniment au fost prezenți și premierul Ilie Bolojan, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Attila Cseke, și ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Petre Florentin Manole!

Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, a declarat: „Noi, președinții de CJ, de la PSD, PNL și UDMR, am cerut toți flexibilitate în ceea ce privește «Anghel Saligny» pe două paliere: 1️. să fie continuate proiectele de drumuri, pentru că doar așa putem scoate mai ales zona rurală din izolare și sărăcie; 2. să fie sprijinite primăriile din rural care au antamat lucrări de infrastructură, locuri unde aceste proiecte reprezintă, adesea, sume mult mai mari decât bugetul propriu și care nu pot accesa împrumuturi pentru continuarea lucrărilor.“

Potrivit oficialului cărășean, șefii de județe au cerut o rectificare bugetară prin care să se aloce un miliard de lei pentru Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din toată țara, pentru că alocarea inițială a fost subdimensionată: „Lucru valabil și la Caraș-Severin. Nu vrem ca tot oamenii vulnerabili, care au nevoie de ajutor, să plătească factura reechilibrării bugetare.“

Primul ministru a avut parte și de o solicitare îndrăzneață din partea șefilor de la județe, pentru o mai bună descentralizare. „Am solicitat creșterea procentului din impozitul pe venitul global care să revină administrațiilor locale, să nu mai stăm cu mâna întinsă la Guvern. Sunt încrezător și sper că premierul Bolojan, care a fost primar și președinte de CJ, va fi deschis la propunerile noastre. Mai ales că nu am solicitat lucruri absurde sau care ar sparge ce a mai rămas din pușculița statului,. Cert este că e bine că există acest dialog între administrația locală și administrația centrală.“, a încheiat Hurduzeu.

JCS-A.M.

1 Comentariu

  1. Vor fi sprijinite in special primariile care au proiecte cu firmele “noastre”. *Bejerita, Crina…. etc

Adaugă comentariu