REȘIȚA – Acestea ar fi primele două elemente de parc de aventură menite să facă Reșița mai atractivă pentru adolescenți și tineri!
Consiliul Local a aprobat, marți, deplasarea în Austria a patru angajați ai Direcției pentru Întreținerea și Repararea Patrimoniului Consiliului Local, în vederea fundamentării documentației privind achiziționarea unui bob de vară. Cu plecare din Poiana Golului, acesta ar urma să parcurgă un traseu de circa 1 km până la baza dealului, până în dreptul clădirii Finanțelor Publice. „Este o investiție benefică, o oportunitate pe care am găsit-o. E un bob de vară care a lucrat doi ani în Austria și din cauza altitudinii prea mari, au decis demontarea lui. Are o valoare de 250 de mii de euro, iar demontarea și montarea nu depășesc 40-50 de mii. Deci, costurile ar fi de circa 300 de mii de euro. […] Noi am discutat cu austriecii și ar putea fi pus în funcțiune astfel încât să de bucurăm de el deja în luna septembrie.“, a explicat primarul Ioan Popa.
Un alt proiect avut în vedere de Municipalitate, ale cărui costuri sunt estimate a fi inferioare celor presupuse de bob, este cel al unei tiroliene duble de cca 700 m, cu punct de plecare din stânga stemei UCMH de pe Gol și sosire în spatele Casei de Cultură, în proximitatea celuilalt capăt al Funicularului. Stadiul actual, în acest caz, este cel al colectării de oferte de la firmele specializate prezente la ultima ediție a unui târg de profil de la Innsbruck.
„Sper ca aceste prime două investiții în elemente de parc de aventură, atractive pentru adolescenți și tineri, să se constituie într-o primă etapă care să aducă spre Reșița elevi, în vacanțe, în weekend, în «Săptămâna altfel». Odată cu reconversia Funicularului, cu realizarea locului de bungee-jumping și a peretelui de escaladă, vom putea acomoda clase de copii să petreacă o jumătate de zi într-o zonă dinamică, iar cealaltă parcurgând istoria industrială a Reșiței: Muzeul de Locomotive cu Abur, Muzeul Banatului Montan, Grebla și altele de pe un posibil parcurs.“, a detaliat Popa proiectul de ansamblu.
Reamintim, documentația de avizare a a lucrărilor de intervenții pentru obiectivul de investiții „Reconversie Funicular, Activități de aventură și bungee-jumping“ a fost aprobată de Consiliul Local în august 2020, iar în prezent este în așteptarea finanțării. „Funicularul intră pe New European Bauhaus, această nouă axă de finanțare. Studiul de fezabilitate și proiectul tehnic sunt gata. Lucrarea este de circa 8 mil. euro, a fost foarte bine văzută de Comisia Europeană și s-ar putea să fim chiar un exemplu de bune practici. Sunt convins că până la sfârșitul anului în curs vom avea licitația făcută și poate chiar câștigător.”, a declarat primarul Ioan Popa, în cursul lunii martie a acestui an.
JCS-Walter Fleck