Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Asta pe drumurile din județ, unde unul din trei transportatori de persoane și aproape unul din două camioane cu marfă au fost sancționați contravențional!

Operațiunea Camioane și Autobuze (Truck&Bus), derulată de polițiștii cărășeni în perioada 5-11 mai, pe drumurile județului, a vizat autovehiculele de transport public de persoane cu o capacitate mai mare de 8+1 locuri, respectiv cele de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 2,5 tone.

Din totalul de 782 de autovehicule trase pe dreapta, 242 erau de transport public de persoane, iar 540 de transport de marfă. Din cei 242 care transportau persoane, 83 au fost sancționați contravențional, 6 pentru viteză excesivă, 14 pentru neutilizarea centurilor de siguranță!

Din cei 540 de transportatori de marfă, 266 au fost sancționați contravențional, 99 dintre ei pentru viteză excesivă, 31 pentru neutilizarea centurii de siguranță, 48 pentru utilizarea incorectă a aparatului tahograf și nerespectarea timpilor de odihna.

Oamenii legii promit să continue verificările în această direcție, acțiunea de acum făcând parte din Planul de operațiuni al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), la care România este parte.

JCS-A.M.

Adaugă comentariu