REȘIȚA – Clubul Sportiv Asahi Dojo din Reșița a participat la Campionatul Național de Karate Fudokan, de la Izvorani, unde a reușit să obțină 13 medalii! Competiția s-a ținut pe două secțiuni: Fudokan Tradițional și Fudokan Sport!
Clubul reșițean a fost reprezentat de șase sportivi, care au adus urmatoarele rezultate: Pop Eduard – 2 medalii de aur și 3 medalii de argint; Lungoci Sebastian – o medalie de argint și una de aur; Schinteie Andrei – o medalie de aur; Velich Valentin – o medalie de bronz; Dobromirescu Victor – o medalie de argint și 2 medalii de bronz; Blotor Sofia – o medalie de bronz.
„După o competiție grea de trei zile ne-am îndeplinit obiectivul de a urca toți sportivii pe podium și mai mult de atât avem și doi campioni naționali, pe Pop Eduard și Schinteie Andrei. Am început seria de competiții naționale și internaționale din 2025 cu Campionatul Național de karate Fudokan, care s-a desfășurat la Izvorani. Am participat cu șase sportivi și pot spune că obiectivul nostru a fost îndeplinit. Toți cei șase sportivi au urcat pe podium, aducând un număr de 13 medalii în total clubului și, până la urmă, orașului. Competiția a fost de mare anvergură, s-a întins pe trei zile. Au participat în jur de 550 de sportivi. De menționat este faptul că s-a desfășurat pe două secțiuni, karate tradițional și karate Fudokan sport. Pot să spun și câteva nume, pentru că Asahi Dojo a avut în concurs o echipă mică. Dar această echipă chiar și-a făcut treaba și s-au văzut și rezultatele pregătirii. Pe podium au urcat Eduard Pop, Sebastian Lungoci, Andrei Schinteie, Valentin Velich, Victor Dobromirescu și Sofia Blotor. Toți cei șase sportivi au cucerit medalii. Eduard Pop a luat de două ori aur, iar Sebastian Lungoci şi Andrei Schinteie au cucerit câte un titlu naţional. Urmează Gimnaziada și Mondialul din Polonia. Gimnaziada este și baza de selecție pentru Campionatul Mondial din Polonia, care se va desfășura peste o lună. Sper să avem și acolo rezultate bune. Deocamdată ne mobilizăm pentru altă competiţie. Miercuri, 9 aprilie, plecăm la Zlatibor, în Serbia, la Gimnaziadă. Deocamdată eu sunt mulțumit, am început bine. Sper să o ținem tot așa și să rezistăm fizic, psihic și financiar. Pentru că, credeți-mă, este un consum foarte mare, din toate punctele de vedere. Dintre cei șase medaliaţi de la Naţionale, doar patru vor merge la Mondialul din Polonia, dar ar fi putut merge toți șase. La Campionatul Mondial vom fi reprezentaţi de Sebastian Lungoci, Andrei Schinteie, Victor Dobromirescu și Sofia Blotor. Am tot fost până acum să câștigăm experiență. De această dată, obiectivul nostru este să urcăm pe podium.”, a declarat Gabriel Dobromirescu, președintele Clubului Sportiv Asahi Dojo din Reșița.
JCS-Ștefan Moraru