CARAȘ-SEVERIN – Demarat secolul trecut, proiectul Amenajării Hidorenergetice Cerna – Belareca a fost readus în atenția națională chiar pe 1 aprilie 2025!
Anunțul emiterii proiectului de acord de mediu făcut, marți, de ministrul Mircea Fechet pe pagina sa de socializare trasează un larg arc în timp, la celălalt capăt aflându-se un alt proiect, cel de „Hotărâre privind adoptarea planului unic de dezvoltare economico-socială în profil teritorial a județului pe anul 1979“. Dacă în ziarul „Flamura“ din 5 decembrie 1978 cititorii cărășeni aflau, oficial, că se pune la cale construirea unei noi hidrocentrale, acum, după aproape 47 de ani, urmașii lor află că apropiata finalizare a obiectivului va conduce la suplimentarea capacității medii de producție de energie cu 40,2 Gwh/an și că, suplimentar, prin acumularea unui volum util de 7,11 milioane mc în barajul de la Cornereva, se va asigura o capacitate de stocare a aproximativ 4,15 GWh energie electrică.
Totul pare simplu, având în vedere că o bună parte a lucrărilor au fost deja executate până-n anii ‘90, iar în condițiile în care vor fi reluate, nici nu se va mai putea spune, ca până acum, că ar fi fost abandonate! „Investiția va fi realizată de Hidroelectrica și se adaugă celor aflate deja în diferite faze de execuție, prin care valorificăm în interesul românilor resursele de hidroenergie, consolidăm securitatea energetică a României și ne asigurăm că ținem în frâu facturile la energie electrică.“, a subliniat ministrul Fechet, în anunțul său de 1 aprilie.
Obiectivul „Amenajarea hidroenergetică Cerna – Belareca“, amplasat pe teritoriul UAT Băile Herculane, Mehadia și Cornereva, a fost prevăzut cu două trepte de cădere, una pe râul Cerna și cealaltă pe râul Belareca. Apa captată de la acesta din urmă în aval de Cornereva, în apropiere de Bogâltin, va fi transportată printr-o aducţiune subterană și apoi printr-o conductă forțată până la Centrala Hidroelectrică (CHE) Herculane. Aducţiunea subterană este realizată din 4 puncte de atac, respectiv de la Barajul Cornereva, Nodul de presiune Herculane și ferestrele de atac Bolvașnița I și Bolvașnița II.
Stadiul actual de realizare a proiectului, respectiv de implementare, pentru a să folosim un termen de actualitate consacrat, îl rezumăm în cele ce urmează. Barajul Cornereva, realizat 80%; aducțiunea subterană principală Cornereva – Herculane, realizată 89%; nodul de presiune Herculane, realizat 70%; CHE Herculane – construcția existentă necesită lucrări și dotări interioare. Neîncepute la această dată sunt: casa barajistului de la Cornereva, casa vanelor priză și stația exterioară de transformare a 110kV a CHE Herculane. Proiectul acordului de mediu poate fi consultat și, eventual, contestat, până în data de 11 aprilie, inclusiv.
JCS-Walter Fleck