CARANSEBEȘ – Așa cum a promis încă de când a redevenit manager al Spitalului Municipal de Urgență, chirurgul Bhupinder Singh a reușit să deschidă un cabinet de Gastroenterologie în ambulatoriul spitalului!
Deocamdată, o dată pe săptămână, în fiecare zi de marți, între orele 8-15, medicul primar gastroenterolog Nicoleta Balteș, din Timișoara, vine să consulte pacienții la cabinetul de la etajul I din ambulatoriul spitalului (fosta policlinică).
„Am reușit să semnăm un contract de colaborare cu medicul Nicoleta Balteș, din Timișoara, astfel că pacienții vor putea beneficia de proceduri precum endoscopia digestivă superioară, gastroscopia sau colonoscopia, pentru a diagnostica și trata diverse afecțiuni digestive. Consultul din policlinică va fi contra cost, iar pacienții internați vor beneficia gratuit de consult interdisciplinar. Cabinetul de Gastroenterologie a fost dotat cu aparatură medicală modernă, pentru ca medicul să fie ajutat în diagnosticarea precisă a pacientului.”, a precizat managerul Singh.
Potrivit acestuia, cabinetul de Gastroenterologie era mai mult decât necesar, deoarece la spital se prezintă foarte mulți pacienți cu o astfel de cazuistică. Tot conform managerului Singh, în fosta policlinică va funcționa din această primăvară și noul Compartiment de Recuperare, Medicină fizică și Balneologie, spațiile fiind deja modernizate, iar achiziția de aparatură în curs de finalizare.
JCS-Nina Curița