Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Transport Urban Reșița (TUR) a anunțat o serie de modificări pentru săptămâna ce a început. Printre acestea se numără ajustarea orarului pe linia 3 – Direcția Sanitar Veterinară – Marginea și deschiderea unui nou punct de vânzare la Intermodal (Muncitoresc) Reșița Montană. De asemenea, au avut loc încă două incidente rutiere în care au fost implicate tramvaie!

Începând de luni, 24 februarie 2025, călătorii trebuie să țină cont de noul program. Plecarea din DSV se face la 13:21, iar plecarea din Marginea este la 14:01. TUR a inaugurat un punct de vânzare în stația de la Muncitoresc, situat la parter. Aici, călătorii pot achiziționa abonamente și bilete. „Acum noi am deschis punctul de lucru din Reșița Montană, unde este și stația și avem și un punct de lucru fix, unde cetățenii pot să-și facă abonamente sau să-și cumpere bilete.“, a declarat Laurențiu Stanciu, directorul TUR.

În urma solicitărilor venite din partea cetățenilor, programul acestui punct de vânzare a fost ajustat. Noul program de funcționare este: luni între orele 08:00 – 16:00, marți între orele 10:00 – 18:00 și de miercuri până vineri între orele 08:00 – 16:00. „Orarul aici era de luni până vineri, de la ora 8 la ora 16, și pentru ziua de marți am modificat-o de la ora 10 la ora 18. Unii dintre cetățeni doresc să-și achiziționeze abonamente și nu se încadrează în programul normal de lucru.“, a explicat Stanciu.

Pe lângă aceste schimbări, directorul TUR a vorbit și despre două incidente rutiere petrecute în ultimele zile, în care două tramvaie au fost lovite de autoturisme. „Am avut două incidente rutiere. Sâmbătă și astăzi (luni-24 februarie), două tramvaie au fost acroșate de câte un autoturism. Vina a fost a șoferilor de autoturisme.“, a spus Stanciu. TUR face un nou  apel la conducătorii auto să circule cu prudență și să respecte regulile de circulație, pentru a preveni astfel de incidente.

JCS-Denis Dutca

3 Comentarii

    • Cârcotașu Reply

      N-am văzut ce s-a întâmplat în cazul celor 2 accidente la care se referă articolul. Despre celelalte, aș zice că cel vinovat nu a fost “tramvaiul” (poate că unii nu-s obișnuiți cu noul “participant la trafic”, iar alții au uitat cum era când, acum ceva ani, a mai fost tramvai în Reșița). Acu’, nu-s musai convins că tramvaiul a fost neapărat ceva ” necesar și oportun” dar dacă există, asta este… tre’ să ne-nvățăm cu el!

  1. Cârcotașu Reply

    N-am văzut ce s-a întâmplat în cazul celor 2 accidente la care se referă articolul. Despre celelalte, aș zice că cel vinovat nu a fost “tramvaiul” (poate că unii nu-s obișnuiți cu noul “participant la trafic”, iar alții au uitat cum era când, acum ceva ani, a mai fost tramvai în Reșița). Acu’, nu-s musai convins că tramvaiul a fost neapărat ceva ” necesar și oportun” dar dacă există, asta este… tre’ să ne-nvățăm cu el!

Adaugă comentariu