CARAŞ-SEVERIN – Muzeul virtual al staţiunii Băile Herculane, primul muzeu al unui oraş din România, s-a bucurat de mare succes la Bucureşti. Ministrul Finanţelor, Tánczos Barna, a vizitat standul şi s-a arătat încântat de Herculane Stories!
În cadrul Târgului Naţional de Turism, organizat la Romexpo, staţiunea de pe Valea Cernei a fost reprezentată în cadrul standului Consiliului Judeţean Caraş-Severin dar şi în cel dedicat staţiunilor balneare. La evenimentul de la Bucureşti a fost prezent şi Gheorghe Orza, primarul din Băile Herculane, pentru a promova staţiunea milenară, dar şi pentru întâlniri şi discuţii cu reprezentanţi ai Guvernului, deoarece investiţiile sunt vitale pentru modernizarea staţiunii. Şi nu în ultimul rând, Herculane Stories, primul muzeu virtual al unui oraş din România, a încântat pe toată lumea, devenind una dintre atracţiile standului.
„Stațiunea Băile Herculane a fost foarte bine reprezentată la Târgul Național de Turism, în cadrul standului Consiliului Județean Caraș-Severin, dar și în standul Asociației Naționale a Stațiunilor Balneare și Balneoclimaterice din România. Am avut onoarea de a promova potențialul uriaș al stațiunii noastre și prin discuții deosebit de fructuoase la Ministerul Transporturilor cu domnii secretari de stat Adrian Daniel Gavruță și Ionuț Săvoiu, dar și cu domnul Bogdan Gruia-Ivan, Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, care ne-a vizitat standul și s-a declarat încântat de muzeul virtual Herculanestories.ro, primul muzeu virtual al unui oraș din România. Am avut apoi, la Guvernul României, o întâlnire deosebit de pozitivă cu domnul Tánczos Barna, Ministrul Finanțelor, care a venit împreună cu noi la Târgul de Turism pentru a ne vizita la rândul său. Aceste întâlniri ne-au oferit oportunități concrete pentru dezvoltarea infrastructurii și promovarea turismului balnear, un pilon esențial al revigorării economice a orașului nostru. Suntem încrezători că printr-o colaborare strânsă cu autoritățile centrale vom reuși să aducem investițiile necesare pentru modernizarea stațiunii.“, a precizat primarul Gheorghe Orza.
JCS-Nicoleta Moraru