CARAȘ-SEVERIN – De la locul accidentului, până la înregistrările de pe cardurile și aparatele tahograf. Vorbim despre două noi tipuri de aparate de ultimă generație, foarte utile celor de la Rutieră, care au intrat recent în dotarea Poliției județului!
Unul dintre ele, un tachoscanner, ajută la scanarea cadrului tahograf al conducătorilor autovehiculelor de transport rutier de mărfuri și persoane și constată dacă au respectat timpii de conducere, de odihnă, de repaus.
Cel de-al doilea, Faro Zone 3D, scanează (la 360 de grade) locul accidentului, mai ales în cazul celor grave, soldate cu victime, reducând timpii de cercetare la fața locului, timpii de așteptare a participanților la trafic, ridicând foarte fidel toate urmele și mijloacele materiale de probă. Cele 4 aparate Faro sunt la Reșița, Caransebeș, Oravița și Biroul Drumuri Naționale și Europene.
JCS-A.M.