Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – CSM Reșița a disputat primele două meciuri amicale din cantonamentul din Antalya, iar fotbaliștii pregătiți de Flavius Stoican au jucat de la egal la egal împotriva unei echipe care evoluează an de an în cupele europene!

În primul amical, cel de vineri, 7 februarie, CSM Reșița a trecut cu 4-0 (goluri Ianis Doană, Robert Jerdea și dublă Andrei Florescu) de ASK Voitsberg, iar sâmbătă, 8 februarie, rosso-nerii au înfruntat campioana Republicii Moldova, Sheriff Tiraspol. Chiar dacă Sheriff s-a impus cu scorul de 3-2, echipa lui Stoican a demonstrat că poate să-i țină piept unei echipe care a învins Real Madrid pe Santiago Bernabeu.

„A fost o partidă bună făcută de echipa noastră, cu ocazii de ambele părți, cu goluri multe și mă bucur pentru reușitele lui Cioiu și Jerdea. Haită a mai avut o situație de a marca la scorul de 1-0, Salhi a avut și el o ocazie și l-am văzut la finalizare și pe Andrei Burlacu. A fost un meci cu multe situații de poartă. Am primit un gol și s-a făcut 1-1 în finalul primei reprize. Am început repriza secundă cu golul lui Jerdea, m-a bucurat reușita lui. Este adevărat faptul că am întâlnit o echipă care joacă fotbal, cu jucători individuali foarte buni, iar noi nu am fost mai prejoși decât ei. Pe final de meci a intrat și Robert Burlacu, un jucător foarte tânăr în care îmi pun mari speranțe. Lazarovici, un alt fotbalist foarte tânăr, a intrat și cred că are potențial. Trișcă este un alt jucător care provine din academia noastră. Cred că am făcut o partidă reușită, chiar dacă am pierdut. Mă bucur că nu avem jucători accidentați în urma acestui amical. Mai avem de învățat, au fost momente bune, dar și mai puțin bune. Am luat gol din fază fixă, trebuie să mai lucrăm la acest aspect și să fim mai atenți. A fost o partidă foarte bună pentru noi, având în vedere nivelul la care suntem acum. M-a interesat în principal ca fiecare jucător să aibă minute, chiar dacă au intrat fotbaliști tineri sau alții care sunt în urmă cu pregătirea fizică. Jucăm în această perioadă meciuri amicale unde nu pun prea mare preț pe rezultat, ci pe implicarea jucătorilor. Le dau încredere la toți și nu vreau să avem un nucleu doar de titulari și altul de rezerve. Vreau ca fiecare dintre ei să joace. Am făcut o primă repriză foarte bună și s-a putut vedea o posesie a mingii mult mai bună atunci când îl avem pe Cioiu în teren. S-a văzut faptul că Salhi este într-o creștere evidentă de formă. În a doua repriză au fost pe teren jucători mai tineri și s-a văzut o dominare din partea celor de la Sheriff. Am mai avut o ocazie în minutul 93, când puteam să egalăm prin Ianis Doană. Am făcut un antrenament bun și este bine că nu ne-am accidentat. Am încheiat meciul cu mulți juniori în teren, mă bucură acest lucru și asta ne dă speranțe că se poate. Acești tineri trebuie să-și pună țeluri îndrăznețe, iar eu o să le dau oportunitatea să joace. Am discuții cu ei atunci când greșesc, deoarece vreau să fie mai atenți la fiecare situație de joc.”, a declarat antrenorul Flavius Stoican.

Căpitanul echipei, Alin Dudea, care a revenit după o accidentare ce l-a ținut departe de gazon mai multe luni, a spus după acest amical: „Am revenit după o lungă perioadă de stat. Am suferit atunci când am stat departe de gazon, de băieți și de echipă. Mă bucur că am revenit, avem de muncit în acest stagiu de pregătire și ne dorim să ne antrenăm cât mai bine pentru meciurile de campionat. Sperăm ca la finalul acestui stagiu să nu avem colegi accidentați. Am reușit să conducem de două ori campioana Republicii Moldova și, din păcate, am pierdut pe final. Chiar dacă am pierdut, a contat mai mult antrenamentul și după cum s-a putut vedea, am terminat acest meci cu 6-7 juniori în teren. Sheriff a jucat cu echipa standard, ca să zic așa, campioana Moldovei este o formație care a făcut o figură frumoasă și în cupele europene. Știam că este o echipă puternică și agresivă. Totuși, în acest meciuri contează mai mult antrenamentul și să ieșim sănătoși de pe teren.”

CSM Reșița vs Sheriff: David Dincă – Elton de Silva, Alin Dudea, Mihai Dolghi – Vlad Chera, Oudie Salhie, Marius Cioiu, Andrei Lascu – Andrei Burlacu, Florian Haită – Andrei Florescu. Au mai intrat pe parcursul jocului Denis Fărăgău, Damian Isac, Moussa Samake, Cristian Bocșan, Robert Jerdea, Alexandru Negru, Ianis Doană, Marco Lazarovici, Cosmin Tucaliuc, Raul Șteau, Robert Burlacu și Daniel Trișcă.

JCS-Ștefan Moraru