Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Mai bine de 220 de kilograme de pirotehnice au fost indisponibilizate deja…

Peste 200 de polițiști acționează zilnic, pe raza întregului județ, pentru ca această minivacanță să fie petrecute în siguranță de cărășeni. Oamenii legii acționează împreună cu celelalte structuri ale statului cu atribuții în asigurarea ordinii și liniștii publice.

„În acțiuni sunt angrenați polițiști de la Rutieră, Ordine Publică, Investigații Criminale, Economic, de la Arme, Explozivi și Substanțe periculoase, de la Transporturi, luptători de la Acțiuni Speciale, precum și din cadrul altor structuri ale inspectoratului. Polițiștii acționează în teren pentru prevenirea faptelor antisociale, dar și pentru a interveni la solicitările cetățenilor și pentru a impune respectarea legii. În această perioadă, polițiștii inspectoratului au intensificat acțiunile de prevenire și combatere a evenimentelor cauzate de folosirea ilegală a articolelor pirotehnice, până în prezent fiind indisponibilizate peste 220 de kilograme de astfel de materiale.“, informează Poliția județului.

Și polițiștii de la Rutieră acționează zilnic pe principalele drumuri din județ, pentru asigurarea fluenței traficului rutier și prevenirea accidentelor. Sunt folosite aparatele radar, precum și cele etilotest, etilometru și drugtest, în tot județul! „Dacă plecați la drum, circulați cu viteză adaptată condițiilor din trafic și nu uitați de politețea rutieră! Pentru un plus de siguranță în mers, măriți distanța dintre vehicule! Viteza excesivă și cea neadaptată la condițiile de drum sau trafic reprezintă un factor generator al accidentelor rutiere în județul nostru! Anvelopele de iarnă sunt obligatorii pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei.“, subliniază oamenii legii.

Din recomandările transmise de polițiști mai reținem: „Nu folosiți obiecte de distracție pe bază de amestecuri pirotehnice, decât în condițiile şi în locurile permise de lege! Petardele pot fi comercializate doar în spații destinate vânzării unor astfel de articole și numai după obținerea autorizației de deținere și comercializare. În caz de nevoie sau dacă ați asistat ori aveți cunoștință despre comiterea unei fapte antisociale, apelați 112 – Apelul Unic de Urgență! Crăciun fericit tuturor!“

JCS-A.M.

Adaugă comentariu