Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Dintre cei șapte, cinci au venit ieri în persoană la BEJ, unul l-a preluat prin reprezentant, iar altul a solicitat să i se transmită prin email!

Întrucât ședința Biroului electoral de circumscripție județeană nr.11 a fost anunțată, sâmbătă dimineață, relativ din scurt, au reușit să fie prezenți pentru a-și prelua mandatele de parlamentar doar cei aflați în Reșița sau în județ. Mandatul deputatei Silvia Claudia Mihalcea (PSD) a fost înmânat reprezentantului PSD în BEJ, în timp ce proaspătului senator Gheorghe Vela (POT) i-a fost trimis prin poșta electronică. Ceilalți cinci, după ce au primit documentele doveditoare din mâna președintelui BEJ, judecătorul Rustin Ciasc, au transmis electoratului câteva gânduri și impresii, la cald, mulțumind în primul rând celor care s-au prezentat la urne și au votat lista unuia dintre partide sau a altuia.

Senatorul Luca Mălăiescu (PSD): „Voi merge în Parlamentul României, în Senat, cu multă ambiție, cu multă dorință de a face multe lucruri bune pentru județul Caraș-Severin. Ambiție care mă caracterizează după cum mă cunosc. Și atunci când am fost ales în fruntea orașului Oțelu Roșu, pe parcursul celor trei mandate am făcut foarte multe lucruri și de aceea îmi doresc și pe mai departe să fac același lucru!“

Deputatul Marcel Vela (PNL): „Este o mare responsabilitate, o mare onoare. Cred că putem continua dezvoltarea județului Caraș-Severin. Sunt sigur că actualii parlamentari de CS au gânduri bune și vor pune împreună umărul la tot ceea ce înseamnă legislație în Parlamentul României, bună pentru țară, pentru oameni și pentru județ. Munca este foarte complexă, tot ce înseamnă legislație, tehnică legislativă, proiecte, avize, acorduri, derularea tuturor inițiativelor legislative spre binele națiunii implică în primul rând o înțelegere și o abordare în care fiecare dintre noi să încercăm să se implicăm atât cât putem, cât mai mult, lăsând la o parte patimile politice și să lucrăm împreună pentru oameni!“

Deputatul Marius Isac (PSD): „Mulțumesc celor care au votat lista PSD. Vom fi acolo o echipă, care vom fi acolo pentru ei, pentru binele lor și care vom încerca să aducem bunăstare și dezvoltare județului Caraș-Severin. Cu ce gânduri în Parlament? Nu știu, este pentru prima oară când mă confrunt cu așa ceva. Va fi un episod nou față de administrația trecută care a fost locală și județeană și în mod sigur voi face față și vom fi pentru Caraș-Severin un real ajutor!“

Deputatul Andrei Plujar (USR): „Sunt onorat să primesc acest mandat care mă responsabilizează. Nu privesc această nouă funcție ca pe o sinecură, ci ca pe o provocare prin care pot să realizez tot ce mi-am propus de când am intrat în politică. Am intrat în 2016 în politică cu elan, cu avânt, cu o dorință acerbă de schimbare și am primit atunci niște sfaturi. Mi s-a spus că politica este un sport de anduranță și că rezultatele sau schimbările majore nu vin peste noapte. Acum am înțeles acest lucru. Este foarte important drumul pe care-l parcurgi. Este foarte important să-ți păstrezi mereu direcția principiile și valorile!“

Deputatul Samuel Miclău (AUR): „Iată, AUR devine în Caraș-Severin al doilea partid al județului și, sperăm noi, construind în următorii patru ani să devenim primul partid. Vreau să mulțumesc colegilor mei, doctorului Paul Purea, care mi-aș fi dorit să fie astăzi alături de mine și merita acest lucru și colegului Sergiu Crețan, la fel. Cât despre decizia CCR, este una total nedemocratică. Nu avem informații, dar pare că totul a fost făcut la ordin, la ordinul unui sistem care de 34 de ani controlează politica românească și care a cum văzând că ar putea pierde din mână puterea au acționat pe față împotriva democrației!“

Ceilalți parlamentari fie nu au dorit să comenteze subiectul anulării rezultatelor din primul tur al prezidențialelor, fie au argumentat că nu au încă suficiente informații și date pentru a se pronunța.

JCS-Walter Fleck