Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Intenția Direcției de Repararea și Întreținerea Patrimoniului Consiliului Local Reșița este de a internaliza pe viitor acest serviciu!

Întrucât prețul serviciilor de salubrizare stradală a tot crescut pe parcursul ultimilor ani, Primăria a luat în calcul preluarea acestei activități prin intermediul Direcției de Repararea și Întreținerea Patrimoniului. „Dacă până acum costa, externalizat, undeva în jurul sumei de 300.000 – 350.000 de lei pe lună, după calculele noastre, noi am putea să o facem undeva pe la 150.000 – 160.000 de lei pe lună. Ar fi o bună economie și doar din aceasta, într-un an, ne vom putea dota cu absolut tot ce este necesar pentru a presta această activitate la o calitate și o frecvență mai înaltă, astfel încât cetățenii orașului să se bucure de o curățenie stradală exemplară.“, a declarat viceprimarul Reșiței, Daniel Călin.

Într-adevăr, în logica datelor prezentate, ar rezulta o economie cuprinsă între 1,8 – 2,4 mil. lei, cu care ar putea fi achiziționate utilajele necesare prestării, în viitor, a acestor activități. „Nu spun că lucrurile nu ar fi bune în prezent, doar că au devenit deja prea scumpe! S-a bugetat achiziția a două utilaje de măturat stradal, urmează să facem și angajări. Vom avea nevoie, probabil, de 30 de oameni la măturat stradal.“, a adăugat viceprimarul.

Alocarea sumei necesare achiziționării celor două mașini de măturat stradal, 280.000 de lei, a fost aprobată, joia trecută, în cadrul ședinței Consiliului Local, odată cu rectificarea bugetului pe anul 2024.

JCS-Walter Fleck

Adaugă comentariu