REȘIȚA – Aceasta, în cazul în care măsurile care invită la scăderea voluntară a vitezei în oraș se vor dovedi ineficiente!
Recentele accidente de pe Bd. Revoluția din Decembrie, în care au fost implicate autobuze care circulau pe direcția înainte și autoturisme care virau la stânga, au suscitat o amplă dezbatere civică pe rețelele de socializare. Chiar dacă, pentru cei mai vehemenți, înainte a fost mai bine și mergea și-așa, realitatea este în prezent cu totul alta și, probabil, nici n-am văzut totul în materie de accidente, de vreme ce tramvaiul încă nu a început să circule.
Într-o conferință de presă ce avut loc după primul accident, cel cu „autobuzu-n tuia”, primarul Ioan Popa a încercat să explice care a fost raționamentul pentru care, poate spre deosebire de SUA, Dubai, Rusia sau China, țări care concurează și la capitolul benzi de circulație (ca număr și lățime), Reșița se aliniază mai curând tendinței vest-europene în care orașul redevine mai protector și prietenos cu locuitorii săi, în detrimentul mașinilor. „Majoritatea elementelor care au fost introduse în traficul rutier din oraș, începând cu cele 6 străzi din Luncă, cu îngustarea benzilor, cu S-urile, cu ridicarea trecerilor de pietoni sunt preluate din noile tendințe din Europa care au ca scop reducerea voluntară a vitezei! Nu poți să stai cu radare în 10 puncte din oraș când ai, de exemplu, la Rutieră un singur echipaj pe schimb. Soluția nu este nici radarul în mașină, nici cu pistol, nici în cutii. Soluția este să determini conducătorul auto prin astfel de decizii să reducă voluntar viteza!“ a precizat edilul.
În aceeași logică, de a forța șoferii să conducă mai încet și mai prudent, a fost redusă în anumite zone lățimea benzilor de la 3,5 la 2,8 m și au fost construite noile refugii de tramvai de pe bulevard. „Vizibilitatea lor este de la 150-200 m, suficient pentru a reduce viteza și a circula cu atenție. Eliminăm totodată și acele «liniuțe» și curse care se întâmplau, sau se mai întâmplă acolo unde se poate accelera până la viteze de peste 100 km/h. Trebuie să avem și aportul și conștientizarea publicului că trebuie să ne domolim un pic traficul, pentru a nu fim obligați să reducem viteza la 30 km/h, așa cum se întâmplă deja în multe orașe mari din Europa de Vest, pe tronsoane foarte mari, în interiorul orașelor.“, a adăugat primarul Ioan Popa.
Circulația autobuzelor pe liniile de tramvai este o soluție tranzitorie, până când tramvaiele vor prelua efectiv transportul de călători, posibil până în 1 decembrie. Până atunci, probabil că va fi luată și o decizie privind virajul la stânga pe bulevard, iar semaforizarea va fi sincronizată pe întreg traseul Kaufland-Muncitoresc. În ceea ce privește vechile autobuze (balenele albastre și portocalii), acestea vor ajunge cel mai probabil în Republica Moldova, la Bălți, oraș înfrățit cu Reșița. „Le-am promis într-o discuție purtată cu primarul de acolo, care a fost foarte încântat de parcul ăsta de autobuze. Noi, momentan, cu cele 13 tramvaie și cu cele 10 autobuze electrice, vom reuși să ne gestionăm transportul, până ne vin celelalte 14 autobuze electrice pentru care licitația a fost de curând lansată.“, a adăugat primarul.
Autobuzele vor deservi strict Reșița și zona ei „metropolitană“, respectiv cartierele urbane excentrice greu accesibile, cât și pe cele limitrofe: Moniom, Țerova, Cuptoare și Doman.
JCS-Walter Fleck