Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Asta spune fostul șef al județului, considerând că lasă totuși în urmă o administrație însănătoșită, scoată de sub robia datoriilor!

„La finalul mandatului de președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, pot să spun că pentru mine a fost o onoare să fiu în slujba cărășenilor. Pentru ei mi-am făcut cei mai grei dușmani din toate părțile și din toate partidele.“, a declarat Romeo Dunca.

Oficialul spune că a preluat Consiliul Județean într-un moment în care era sufocat de datorii, lăsându-l sănătos, cu cel mai mic grad de îndatorare din istoria acestuia: „Undeva la 3%. Îl las și cu bani în cont! Această realizare creează premisele accelerării investițiilor acolo unde îi doare cel mai tare pe cărășeni: infrastructură, sănătate și turism.“

Dunca spune că, în cei 4 ani de mandat, a demarat o serie de proiecte, unele dintre ele finalizate sau în lucru, ori care urmează să înceapă. „Pentru multe altele, din păcate, nu am avut sprijinul consilierilor județeni. Lupta absurdă, dusă pe toate fronturile, pentru debarcarea mea, a făcut să ratăm multe ocazii de a îndrepta lucruri care merg prost de 35 de ani. Opoziția toxică făcută de câteva figuri de ceară din fruntea politicii noastre locale, liberali pe care-i găsiți pe listele social democraților, nu a avut nicio legătură cu ideea de a face mai bine pentru acest județ. Dragi cărășeni, la final de drum am un singur regret, că nu am putut face mai mult! Pentru că acesta a fost unicul meu obiectiv: să fac Carașul bine! Iar acest lucru nu se poate decât dacă ești cinstit cu cărășenii!“

JCS-A.M.