Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Primarul Caransebeșului a semnat marți contractul de 2 milioane de lei cu firma timișoreană care a câștigat licitația de construire a autobazei. Aceasta va fi ridicată la intrarea dinspre Oțelu Roșu și cuprinde, pe lângă locurile de garare, și patru stații de încărcare lentă și două de încărcare rapidă a autobuzelor electrice!

Mai în detaliu, acolo se vor realiza o platformă parcare și manevră autobuze, racorduri electrice, accese, parcări, trotuare, platforme pietonale accoperite și neacoperite, plus spații verzi. „Autobaza pentru autobuzele electrice va fi amplasată între Caromet și Casa Alex, o autobază necesară în acest proiect care a fost împărțit în două componente: achiziția autobuzelor electrice și construirea acestei autobaze de parcare și încărcare a autobuzelor. Sper să se realizeze în cel mai scurt timp, astfel încât la finalul anului să avem și această parte funcțională. În acest fel, autobuzele vor putea circula fără întreruperi între Caransebeș și localitățile limitrofe, adică Buchin și Turnu Ruieni. Proiectul este benefic, aud foarte multe ecouri pozitive, în special dinspre zona rurală, sunt foarte mulți cetățeni din aceste comune care lucrează în Caransebeș, dar și mulți elevi care fac naveta spre Caransebeș, la școală, și așteaptă cu nerăbdare ca autobuzele să vină și spre localitățile lor, de fapt scopul acestui proiect.”, a precizat primarul Felix Borcean.

Dinspre constructor, dorință de a începe cât mai rapid lucrările și speranță că lucrările ar putea fi finalizate într-o perioadă de trei luni. „Sper să primim cât mai repede amplasamentul, să discutăm și cu proiectantul, să constituim rapid garanția de bună execuție. Noi suntem pregătiți să lucrăm și vrem să finalizăm în acest an, doar să nu existe sincope în zona de plăți.”, au punctat și reprezentanții firmei timișorene Art History.

Reamintim că atât achiziționarea autobuzelor electrice, cât și realizarea autobazei fac parte din proiectul „Modernizarea și eficientizarea transportului public de călători în municipiul Caransebeș prin achiziția de mijloace de transport nepoluante – autobuze electrice”, derulat prin PNRR, în parteneriat cu primăriile din Buchin și Turnu Ruieni.

JCS-R.M.

1 Comentariu

  1. IGOR si IGO Caransebes au avut propriile autobaze, cu mecanici. electricieni Primariile au privatizat si astazi de la 0 ,

Adaugă comentariu