Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Stațiile CF Cornuțel Banat, Brebu, Reșița Nord și Sud vor fi beneficiarele unor lucrări estimate a dura 21 de luni!

Guvernul a aprobat, în ultima ședință, Hotărârea pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Sporirea eficienţei economice şi a siguranței feroviare prin creşterea nivelului de centralizare al instalațiilor de semnalizare feroviară – 8 loturi: Lot 2 – Sectoare CF: Lotul 2 – Sucursalele Regionale CF Timișoara și Cluj“, lucrare de utilitate publică de interes național.

Investiția, cu o valoare totală de peste 1,147 miliarde lei, cu o durată de realizare de 21 de luni, vizează 34 de stații, dintre care pe raza județului Caraș-Severin se află doar Cornuțel Banat, Brebu, Reșița Nord și Reșița Sud. Finanțarea se realizează din PNRR, de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, din veniturile proprii ale CFR SA, precum și din alte surse legal constituite.

Contextul în care a fost aprobată HG este cel în care CFR se confruntă cu un deficit de personal calificat în sectorul de management al traficului, deficit în creștere care se suprapune menținerii în funcțiune a unor componente de sistem vechi, cu durata de viață depășită, dificil de întreținut și care prezintă predispoziție și risc crescute pentru defectare, cu consecințe potențial periculoase. „Centralizarea instalațiilor de semnalizare și integrarea lor în centre de management ale traficului rezolvă problema deficitului de personal, contribuie la îmbunătățirea siguranței circulației trenurilor și conduce la creșterea vitezei de circulație pe secțiile modernizate.“, se precizează în notele de fundamentare.

JCS-Walter Fleck