CARAȘ-SEVERIN – În perioada 1 ianuarie-31 iulie 2024, în județ au fost radiate din circulație 914 autovehicule, în marea lor majoritate autoturisme, potrivit statisticilor Direcției Generale Permise Conducere și Înmatriculări. Cele care nu au fost abandonate pe domeniul public, pe vreun teren viran sau dezmembrate și valorificate pe cont propriu, e de presupus că au ajuns la un centru de colectare a fierului vechi!
Nu toate centrele de colectare a fierului vechi sunt însă abilitate să se ocupe de epavele de autovehicule, întrucât pentru a putea desfăşura o asemenea activitate trebuie să fie autorizate atât de Agenția pentru Protecția Mediului, cât şi de Inspectoratul de Poliţie Judeţean şi Registrul Auto Român, conform Ordonanţei 82/2000. APM Caraș-Severin a publicat recent lista actualizată a operatorilor economici din judeţ „autorizaţi să desfăşoare activităţi de colectare şi tratare a vehiculelor scoase din uz“. Este vorba despre un număr de 17 societăți comerciale, care operează 20 de de centre de colectare a fierului vechi şi deşeurilor metalice în care, complementar, pot fi predate şi vehiculele aflate în diverse stadii de degradare fizică şi morală.
În Reşiţa și Caransebeș îşi au sediul social câte 5 dintre aceste societăți, în Păltiniş și Oravița câte 2, iar în Bocşa, Măureni şi Oţelu Roşu câte una. Puncte de lucru ale unora dintre ele se găsesc însă și în Doman și Moniom (Reșița), Buchin și Moldova Nouă. Activitatea lor este reglementată de Legea 212/2015 privind modalitatea de gestionare a vehiculelor și a vehiculelor scoase din uz, care stabilește printre altele și măsuri privind reutilizarea, reciclarea și alte forme de valorificare a rablelor și a componentelor acestora.
JCS-Walter Fleck