Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Componenta 5 a Planului Național de Redresare şi Reziliență (PNRR) urmărește îmbunătățirea fondului construit printr-o abordare integrată a eficienței energetice, a consolidării seismice, a reducerii riscului la incendiu și a tranziției către clădiri verzi și inteligente. Având un buget total de 2,2 miliarde de euro, „Valul Renovării“ este compus din două scheme de granturi: pentru eficiență energetică și reziliență în clădiri rezidențiale multifamiliale, respectiv în clădiri publice!

În urma celor două runde de apel organizate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDPLA), au obținut finanțare 44 de proiecte din Caraș-Severin, având o valoare totală de 77,7 mil. euro (fără TVA). Cele mai multe, 20, în valoare de 41.86 mil. euro, sunt cele ale UAT Oravița, contractele de execuție fiind deja atribuite în cazul a 18 proiecte, în timp ce o licitație se află în proceduri, iar una a fost anulată. Reșița a obținut finanțare pentru 13 proiecte (22,6 mil. euro), iar în momentul de față, din cele 7 licitații lansate, au fost atribuite 2 contracte, 3 se află în proceduri, iar 2 au fost suspendate. UAT Caransebeș a obținut 8 mil. euro pentru 7 proiecte, toate licitate și atribuite, iar Dognecea 1,955 mil. euro pentru 2 proiecte, 1 atribuită și 1 în proceduri. Consiliul Județean are 2 proiecte finanțate cu 3,253 mil. euro, licitațiile aflându-se în curs de desfășurare.

JCS-Walter Fleck