Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – În cadrul celei de-a treia expoziţii naţionale de pictură în acuarelă, ce se va desfăşura în incinta Muzeului Banatului Montan la începutul lunii august, vor fi expuse lucrările a 50 de pictori români!

Publicul cărăşean este invitat, marţi, 6 august, ora 18, la vernisajul expoziției „România în acuarelă 3“, care va avea loc în sala „Ion Stendl“ a Muzeului Banatului Montan. Este a treia expoziţie naţională de pictură în acuarelă, care reuneşte lucrările a 50 de pictori acuareliști români. Acestea au fost admirate şi pe simezele sălii de expoziție de la Teatrul Național „Ion Luca Caragiale“ din București, iar grație arhitectului și pictorului reșițean Ovidiu Iovanel, președintele Asociației Pictorilor Acuareliști din România, expoziția ajunge și la Reșița.

Asociația Pictorilor Acuareliști din România este parte din Societatea Internațională de Acuarelă (Globe Art Network IWS). Prin afiliere, operează sub numele IWS România atunci când organizează expoziții naționale sau internaționale ce implică suportul Societății Internaționale de Acuarelă. Asociația Pictorilor Acuareliști organizează și expoziții locale sau alte evenimente destinate doar acuareliștilor români înscriși în asociație. În prezent, din asociație fac parte peste 100 de pictori acuareliști români, cu domiciliul în țară sau în străinătate, avându-l ca membru fondator pe arh. Ovidiu Iovanel.

Expoziția de la Muzeul Banatului Montan Reșița va putea fi vizitată de luni până sâmbătă, între orele 9.00-16:30, până la finalul lunii august.

JCS-N.M.