Caraş-Severin, Romania

GĂRÂNA – Dacă pentru spectatori sunt locuri fără număr în Poiana Lupului, nu același lucru se poate spune despre paturile din proximitate!

Rezervarea locurilor de cazare în perioada Festivalului de Jazz (11-14 iulie) se cere „rezolvată“ din timp, cu multe luni înainte de începerea acestuia, pentru a nu se risca, după concerte, plimbări exagerat de lungi în crucea nopții, motorizate sau chiar pedestre. Aceasta pentru că, oficial, structuri de primire turistice cu funcțiuni de cazare clasificate pe raza UAT Brebu Nou sunt doar 19, care pun la dispoziţie 149 de camere cu 316 de paturi. Dintre acestea, mai mult sau mai puțin aproape de „Scenă“ sunt cele 12 din satul Gărâna, cu 85 de camere și 177 de paturi.

Evident, există și „nenumărate“ locuri de cazare de care nu știe Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, cu atât mai puțin Ministerul Finanțelor, despre a căror disponibilitate doritorii se pot informa, preferabil tot din timp, apelând la pile, cunoștințe și relații din zonă. Dacă față de 2023 capacitatea oficială de cazare a scăzut în UAT Brebu Nou (de la 162 camere cu 344 paturi), UAT Văliug dispune în acest an de 31 de structuri de primire, cu 351 de camere şi 747 de paturi, mai multe față de anul trecut, când au fost doar 22 de structuri clasificate, cu 270 de camere și 573 de paturi. Insuficiente pentru această perioadă turistică de vârf, nu este exclus ca și în acest an să fie mulți melomani care fac naveta la Reșița sau împrejurimi.

În ceea ce priveşte structurile clasificate cu funcţiuni de alimentaţie publică, lista oficială a MEAT pare să fi intrat la apă, deoarece în perimetrul Văliug – Gărâna – Brebu Nou, din 32 clasificate cu circa 2.000 de locuri, în 2023, au mai rămas acum doar 17, cu un număr neprecizat de locuri. Din fericire, se poate opta aproape non-stop pentru meniuri tradiţionale, „la botul calului“, chiar în incinta din Poiana Lupului.

JCS-Walter Fleck