REȘIȚA – Sportivii reșițeni au reușit să obțină două medalii de aur și două de bronz la Campionatele Naționale de atletism pentru seniori, desfășurate pe Cluj Arena!
„În cadrul Campionatelor Naționale de atletism pentru seniori, mărșăluitorii de la Clubul Sportiv Universitatea Reșița și Clubul Sportiv Municipal Reșița au reușit să obțină patru medalii. Cea de aur a fost obținută, la individual, de Narcis Mihăilă. De asemenea, Narcis Mihăilă, Balog Atila, Marius Cocioran și Remus Rădoi au reușit să cucerească și titlul de campioni naționali pe echipe în proba de 20.000 de metri marș. Alte medalii au fost obținute de veteranul Marius Cocioran, care a reușit să obțină medalia de bronz în această probă, dar și de mai tânăra Sorana Țuțu, care a cucerit tot medalia de bronz în proba de 20.000 de metri, la feminin. Suntem bucuroși că și de această dată mărșăluitorii reșițeni și-au făcut datoria pentru orașul nostru și au obținut aceste rezultate minunate și trebuie să ținem cont că după mulți ani, această probă s-a desfășurat pe stadion, în cadrul Campionatelor Naționale pentru atletism, la seniori. Nu trebuie să uităm și de rezultatul obținut de Remus Rădoi, care, din păcate, în ultimii doi kilometri a fost penalizat cu două minute și a fost retras în țarc. În opinia mea, el a reușit o cursă extraordinară și, din păcate, a pierdut o medalie. Mărșăluitorii reșițeni vor intra într-o scurtă vacanță. Din păcate, în acest an nu am reușit să ne calificăm la Jocurile Olimpice, dar din toamnă vom relua pregătirile pentru că va urma Campionatul Mondial de seniori de la Tokyo, din anul 2025 și alte competiții la nivelurile de tineret și juniori.”, a spus antrenorul Octavian Măzăran.
JCS-Ștefan Moraru