Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Asta spune deputatul Silviu Hurduzeu, cu prilejul încheierii cursurilor anului școlar!

„Îi felicit pe toți copiii care au închis cu bine anul școlar 2023-2024, transmite social-democratul. Viitorul României și al Carașului depinde de ceea ce învață aceste generații, care au și ele datoria de a trata cu seriozitate și respect școala. Până la urmă, educația este instrumentul cel mai bun pe care îl avem pentru a construi o lume mai bună pentru noi toți. Privind la acești copii minunați, avem obligația de a crea oportunități aici, acasă, pentru ca ei să-și atingă potențialul.“

Oficialul, prezent la încheierea cursurilor alături de fiul său a adăugat: „Sunt mândru de Bogdi care a terminat și anul acesta cu premiul întâi. Așa cum îi spun mereu: după faptă și răsplată. Le urez succes tuturor celor care susțin examenul de Bacalaureat sau Evaluarea Națională. La fel cum sper ca toți elevii să se bucure așa cum se cuvine de «vacanța mare».“

JCS-T.K.