CARANSEBEȘ – Primul mijloc de transport din cele patru achiziționate prin PNRR urmează să ajungă în aceste zile la Caransebeș!
Potrivit edilului Felix Borcean, autobuzele electrice sunt realizate de firma turcească Anadolu, contractul de peste 10 milioane de lei fiind semnat în vara lui 2023, în cadrul proiectului „Modernizarea și eficientizarea transportului public de călători în municipiul Caransebeș prin achiziția de mijloace de transport nepoluante – autobuze electrice”, derulat în parteneriat cu primăriile din Buchin și Turnu Ruieni.
„Noua autobază va fi în zona Caromet, iar transportul cu autobuzele electrice înseamnă beneficii pentru Caransebeș. Zilele acestea urmează să ne sosească și primul autobuz electric. Autobuzele sunt aduse din Turcia, erau în faza de proceduri vamale, cred că primul a și trecut, e vorba de autobuzele din proiectul cu Buchin și Turnu Ruieni, noi nouțe, care trebuie să apară în Caransebeș.”, a explicat primarul Felix Borcean.
De altfel, consilierii locali au aprobat recent studiul de fezabilitate (SF) privind infrastructura pentru amplasarea stațiilor de încărcare autobuze electrice, din cadrul proiectului deja amintit, dar și indicatorii tehnico-economici ai investiției, valoarea totală a acesteia fiind de peste 4,1 milioane de lei. Potrivit SF-ului, infrastructura stațiilor de încărcare din zona Caromet înseamnă platformă parcare și manevră autobuze, racorduri electrice, accese, parcări, trotuare, platforme pietonale accoperite și neacoperite, spații verzi, cabină poartă, copertină și grup sanitar.
JCS-R.M.