Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – „Reanimarea” Spitalului Județean de Urgență Reșița este una dintre reușitele pe care Romeo Dunca le bifează la finalul acestui prim mandat de președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin.

Cu susținerea fermă a lui Romeo Dunca, noul manager al Spitalului Județean de Urgență Reșița, Călin Mircea Laza, a reușit sa scoată cea mai mare unitate medicală din Caraș-Severin din moartea clinică în care zăcea de ani de zile – din cauza delăsării, a unui management defectuos și a unor interese ce nu aveau nicio legătură cu binele pacienților – și să-l mențină în viață. Iar toate eforturile făcute nu au rămas fără ecou în rândul cadrelor medicale care cunosc cel mai bine atât „diagnosticul” cât și „tratamentul” ce trebuie aplicat sistemului de sănătate publică.

Astfel, patru dintre medicii de la Spitalul Județean de Urgență Reșița aflați chiar în „prima linie” atunci când este vorba de salvarea unor vieți aflate în pericol au venit alături de Romeo Dunca pentru a-l sprijini în misiunea sa de A FACE BINE județul Caraș-Severin. Este vorba despre profesioniști în medicina de urgență: Alexandru Cristian Vasile Brici – medic primar, șef UPU-SMURD și Cosmin Librimir – medic primar UPU-SMURD și în cea de terapie intensivă: Iosif Cosmin Trebuian – medic primar, șef secție ATI și asistent universitar Disciplina Urgențe la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara și Iulian Bura – medic primar ATI, cel din urmă candidând pe lista PNL la Consiliul Local Reșița.

Echipa medicilor de pe lista PNL pentru Consiliul Județean Caraș-Severin este completată de o Doamnă care nu mai are nevoie de nicio prezentare, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați medici reșițeni: Felicia Quint, medic primar oftalmolog cu experiență de peste 35 de ani în chirurgia cataractei, dar și cu o impresionantă activitate de voluntariat în scopuri caritabile. De asemenea, în ultimii patru ani, a dobândit și experiență administrativă, muncind alături de primarul Ioan Popa și de colegii consilieri locali pentru implementarea proiectelor de dezvoltare a municipiului Reșița.

Sprijinul constant oferit de Romeo Dunca Spitalului Județean de Urgență Reșița, schimbările în bine prin care a trecut unitatea medicală în ultima perioadă, sub conducerea managerului Călin Mircea Laza, dar și susținerea construirii unui nou spital județean, în parteneriat cu Primăria Reșița, în care calitatea serviciilor medicale oferite pacienților să se ridice la standardele secolului XXI, sunt doar trei dintre motivele pentru care acești valoroși profesioniști, care cunosc și respectă valoarea unui JURĂMÂNT depus în slujba semenilor, au ales să se alăture echipei lui Romeo Dunca pentru ca împreună să CONSTRUIASCĂ un viitor mai sănătos pentru toți cărășenii!

Comandat de PNL Filiala Caraş-Severin. Executat de SC NV WOTAN MEDIA SRL. Cod mandatar financiar 21240015