Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Este vorba despre cele necesare lucrărilor de gospodărire pe care județul le poate face în regie proprie. Ca de fiecare dată, s-a lovit de opoziția social-democraților, în vreme ce vechile firme continue să sifoneze banii județului!

Numărătoarea inversă până la alegeri a început, iar șeful județului încearcă din nou marea (pesedistă) cu degetul. Asta deși social-democrații – care au cucerit majoritatea la județ, dincolo de votul cetățenilor – i-au tăiat mereu de pe listă șefului județului utilajele necesare pentru săpat șanțuri și toaletat vegetația de pe marginea drumului, dar și cele pentru deszăpezire, în cazuri urgente. Ar fi fost necesare mai ales în cazurile în care ne-am făcut de rușine pentru că operatorii clientelari, fără utilajele necesare, au rămas izolați prin munți, împreună cu turiștii… Sau în cele în care am rămas luni de zile cu rădăcini în șanț, de la arborii căzuți pe drumuri, pentru că n-aveam legal pe cine să trimitem să le smulgă de acolo… Soluția alternativă ar presupune organizarea, chiar și în cazul turiștilor blocați, de licitații pe SICAP…

„La ședința de luni încercăm din nou să obținem aprobarea echipei lui Crina pentru achiziția de utilaje și anexe destinate toaletării marginilor drumurilor județene și a curățării șanțurilor, a declarat Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin. Nu vor fi de acord, dar măcar să vadă lumea cât de încrâncenați și obtuzi sunt PSD-iștii. Un utilaj cu care să curățăm, în regie proprie, marginile drumurilor, atât nu m-au lăsat să cumpăr, de când controlează majoritatea Consiliului Județean. De ce? Pentru că am lucrat mai repede și mai ieftin, iar firmele lor cu care sifonează banul public nu ar mai fi avut acces la bugetul județului. Despre asta este vorba. Despre banii lor, firmele lor, cumetriile lor. Vor să revină la butoane cu orice preț! Mă bazez pe sprijinul vostru pentru a-i trimite acasă definitiv!“

Romeo Dunca a fost prezent în teren, zilele trecute, pe mai multe drumuri din județ. Ajuns la Delinești, la drumul de acces de la intersecție, care n-a văzut niciodată asfaltul până acum, șeful județului a explicat în concret: „Mă uita aici și chiar îmi dau seama cât rău ne-au putut face Crina și echipa lui. Uite un exemplu! Utilajul pe care am vrut să-l luăm, ne chinuim de 8 sau 9 ședințe: un utilaj cu un angajat. Un excavator de 16 tone, pe roți, cu cupă de taluz, care frumos vine aici și ia ce a rămas aici, aruncă, face un pic taluzul frumos și am rezolvat, și estetic, și scurgerea apei. Să o ia frumos de la capătul drumului și să facă taluzul exact cum trebuie. Altfel, cum să mă apuc eu acum să fac licitație, să caut o altă firmă care să vină și să-mi niveleze asta. Îi rog pe toți cărășenii care vor trece pe aici – pentru că aici se înțelege exact ce nu m-au lăsat să fac –, îi rog din tot sufletul, să-i dea lui Crina și echipei lui de anticetățeni din Consiliul Județean, să-i binecuvânteze pentru că, uite, asta nu m-au lăsat să fac!“

JCS-A.M.