REȘIȚA – Tema este aprofundată în cadrul unei expoziții de fotografii semnate Jancsi Mato, găzduită de Salonul de Artă și Industrie!
Fotografiile prezentate publicului reprezintă o selecție a sutelor de imagini reținute în tabăra de schi din luna ianuarie a acestui an, organizată de Asociația Prietenii Munților. „A fost dificil de ales, întrucât au fost foarte multe fotografii individuale realizate la etapele «Cupei Prietenii Munților». Am reținut o parte a acestora, cât și unele care ilustrează activitățile colective: înviorarea, antrenamentele de pe pârtie, festivitatea de premiere.“, a explicat Jancsi Mato (foto, centru).
Alte seturi de fotografii au fost grupate tematic în câteva clipuri care aveau să fie proiectate în cea de-a doua parte a evenimentului, reprezentând fie activități sportive (Cupa Veteranilor), fie peisaje din toate anotimpurile de pe Muntele Semenic, colate pe un fundal muzical asigurat de copiii din Asociație, cât și de un prieten al munților, rezident în Germania, Mircea Hohoiu.
Despre cooptarea lui Jancsi Mato în Asociație a vorbit președintle acesteia, Helmut Krubl (foto, dr.), în timp ce relația simbiotică a Reșiței cu Muntele Semenic a fost detaliată de Alexandru Borza. „Întâlnim des în Banat această referire la «montan»: Reșița Montană, Sasca Montană, Ciclova Montană. E vorba aici despre montanism, despre activitățile de exploatare a minereurilor, de prelucrea industrială a acestora. Între Reșița Montană și Muntele Semenic a existat o relație simbiotică, întrucât nu putea exista una fără celălalt. Noi, Prietenii Munților, suntem urmașii reșițenilor din perioada interbelică, cărora le urmăm învățătura, tradițiile, obiceiul de a merge pe munte, ducând mai departe spiritul de prietenie, glumele, jocurile și cântecele de cabană. N-ar fi existat așa ceva fără Reșița Muncitorească, deoarece cabanele de pe munte le-au făcut Uzinele. N-ar fi existat fără puterea lor economică, dar și fără populația de etnie germană, care pe lângă meșteșugurile industriale au adus și aceste obiceiuri, de a drumeți pe munte și de a schia.“, a spus acesta, cu însuflețire.
Un moment special l-a reprezentat semnarea adeziunii la Asociația Prietenii Munților de către directorul executiv al Artrom Steel Tubes Reșița, Romulus Ioan, gazda evenimentului. Cu sprijinul acestuia a fost deschis, în 2021, actualul Salon de Artă și Industrie, fostul muzeu cu circuit închis al CSR, a reamintit animatorul activităților, Andrei Bălbărău (foto, st.).
Partea muzeală poate fi vizită după o prealabilă programare sau cu prilejul frecventelor activități, între care se numără și expozițiile de fotografie cu tematică industrială reșițeană, realizate atât din moștenirea lăsată de regretatul Ioan Mato, fotograful oficial al CSR și pusă la dispoziție de fiul acestuia, Jancsi Mato, cât și fotografii cu subiecte și activități din natură realizate de acesta din urmă.
JCS-Walter Fleck