CARAȘ-SEVERIN – Voința Lupac se află în această perioadă în Serbia și se pregătește pentru partea a doua a sezonului din Liga 3. 16 jucători se antrenează la baza sportivă „Sportski Centar FSS Serbia” de pe data de 26 ianuarie!
„Avem un program încărcat cu mai multe mecuri amicale și a trebuit să ne adaptăm și la cerințele terenului sintetic de aici. La noi terenurile sunt de iarbă, dar sunt impracticabile. Am avut și avem meciuri de pregătire tari și acest lucru este benefic pentru noi în campionat. Sunt cinci sau șase terenuri de joc și sunt cantonate mai multe echipe. Nu ne lipsește nimic, de la bazine de recuperare, sală de pregătire, sală de analiză teoretică, la sală de forță. Vorbim de o bază sportivă a naționalei Serbiei și unde se dispută și meciuri din cupele europene,”, a spus Mircea Manu, antrenorul Voinței Lupac.
În primul joc de pregătire, Voința Lupac a pierdut categoric cu FK Smederevo, scor 4-0 în favoarea sârbilor care activează în liga a doua din țara vecină. Tot eșecuri au înregistrat elevii lui Manu și în alte două amicale pe teren sârbesc, 2-4 cu Vidin (Bulgaria) și 0-1 cu Mitrovica (Serbia). Voința mai joacă două amicale în țara vecină: vineri, 2 februarie, cu Zvezdara (Serbia) și sâmbătă, 3 februarie cu Macva Sabac (Serbia).
Campionatul Ligii 3 se va relua abia pe 9 martie, când Lupacul va juca, pe teren propriu, cu ACSO Filiași.
JCS-Ștefan Moraru
FOTO: Arhivă