REȘIȚA – S-au finalizat negocierile anuale privind contractul colectiv de muncă valabil până pe 30 ianuarie 2025. Discuțiile s-au purtat între reprezentanții patronatului și cei ai sindicatelor Solidaritatea, Oltmet și Vatra!
Conform lui Iosif Ciuciuc, președintele Sindicatului Vatra din cadrul uzinei reșițene, aceasta a fost reprezentată la negocieri de două comisii, una condusă de directorul executiv al Uzinei nr. 2 Producție Siderurgică, Romulus Ioan, cealaltă condusă de liderul de la Vatra.
Salariul mediu pe societate, valabil de la 1 ianuarie, s-a stabilit la 5.780 lei, salariul minim de încadrare pentru muncitori este de 3.993 lei, iar pentru posturile care necesită studii superioare minimul este de 5.318 lei. Tot de la 1 ianuarie, angajații primesc o majorare a salariilor tarifare de încadrare cu suma fixă de 200 lei plus un procent de 2.5% pentru ca, de la 1 iulie, procentul să crească la 5%, corelat cu rata inflației.
S-au mai stabilit și valoarea biletului de vacanță la 3.700 lei, iar cea a fondului de premiere nu poate fi mai mică de 600 lei/persoană începând cu 1 ianuarie, respectiv 630 lei după 1 iulie.
Indemnizația de delegare/detașare este de 255 lei/zi începând cu 1 ianuarie, respectiv 268 de la 1 iulie, iar alimentația pentru întărirea organismului se majorează cu 60 lei pentru fiecare categorie. „Suntem mulțumiți pentru că, în contextul general prin care trece Europa, societatea acordă aceste măriri!”, a încheiat Iosif Ciuciuc.
JCS-Ionel Ivașcu
FOTO: Arhivă Caon