Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Autospeciala de Poliție, condusă de un criminalist, se afla în misiune, acordase prioritate unui pieton, iar după ce a plecat de la trecere, a lovit femeia care se angajase în traversare, imediat după zebră!

„În urmă cu puțin timp, pe strada Sportului din municipiul Reșița s-a produs un accident rutier. autospecială de poliție din cadrul Serviciului Criminalistic al inspectoratului, condusă de un ofițer de poliție, ce se deplasa în misiune, la un accident rutier, având în funcțiune semnalele acustice și luminoase, a acroșat un pieton, angajat în traversarea străzii, la o distanță de aproximativ doi metri de trecerea pentru pietoni. Pietonul, o femeie de 79 de ani, este în stare conștientă și a fost preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță și transportată la spital. Ofițerul de poliție a fost testat cu aparatele etilotest și drugtest, rezultatele fiind negative.“, transmite Poliția județului, cu completarea că echipa operativă din cadrul inspectoratului a efectuat cercetarea la fața locului în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Autospeciala Poliției, un Logan, era în misiune întrucât se deplasa pentru a face cercetarea la fața locului, în cazul altui accident rutier produs în centrul municipiului, în zona Nera. Altă femeie intrase cu mașina într-un scuar, iar mașina de poliție, cu semnalele acustice și luminoase aprinse, s-a oprit pe strada Sportului, la trecerea dinainte de Biserica Sârbească, unde, împreună cu alt autoturism, a acordat prioritate de trecere unui bărbat aflat pe zebră. După ce autospeciala a pornit, femeia de 79 de ani care ar fi încercat și ea să treacă strada în șlapi, a fost surprinsă și accidentată.

JCS-A.M.