Caraş-Severin, Romania

ADVERTORIAL. Rețele Electrice Banat (companie parte a grupului PPC, denumită anterior E-Distribuţie Banat) este noua denumire a companiei care gestionează rețelele de distribuție a energiei electrice în județele județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș. Această schimbare de nume vine după ce PPC a finalizat recent achiziția operațiunilor Enel din România.

PPC Group este un jucător cheie în domeniul energiei în Europa de Sud-Est. PPC are o capacitate instalată totală de 11,8 GW din termocentrale și hidrocentrale, precum și din instalații de energie regenerabilă generând în total, la nivel anual, aproximativ 20 TWh.

PPC Group este principalul furnizor de energie electrică din Grecia și România, deservind aproximativ 8,7 milioane de clienți în total, furnizând aproximativ 40 TWh de energie și o gamă largă de produse și servicii energetice. De mai bine de 70 de ani, PPC este liderul industriei energetice grecești, contribuind în mod semnificativ la procesul de electrificare a țării.

De la începerea activității în țară și până în 2022, E-Distribuție Banat a realizat investiții de peste două miliarde de lei în județele în care își desfășoară activitatea.

Cel mai recent proiect al companiei cu beneficii pentru comunitatea locală din Timișoara îl reprezintă stația de transformare Covaci, de lângă Municipiul Timișoara. Investiția are o valoare totală de circa 50 de milioane de lei, echivalentul a 10 milioane de euro, incluzând stația de transformare și rețeaua de medie tensiune aferentă. Acestea vor deservi zona industrială, precum aeroportul internațional Traian Vuia, centre comerciale, hale de producție, centre logistice etc. Această stație este pregătită tehnic pentru a alimenta și viitoarele dezvoltări industriale de aici. O eventuală amplificare a puterii actuale a stației va permite o creștere suplimentară a cantității de energie distribuite.

În județul Arad compania a anunțat investiții de 7,5 milioane de lei până la finalul anului, în principal în proiecte de modernizare a rețelelor de medie și joasă tensiune. În localitățile Aluniș, Arad, Ineu, Șiria, Sântana și Toc, compania modernizează, în total, 12 kilometri de rețea de joasă tensiune. De asemenea, în Aluniș, Sântana și în zonele Grădiște și Sânnicolau Mic din municipiul Arad vor fi instalate 530 de branșamente pentru distribuția în condiții de siguranță a energiei electrice. În ceea ce privește rețeaua de medie tensiune, vor fi modernizate segmente a șase astfel de linii, totalizând 41,7 kilometri, în beneficiul a aproximativ 24.000 de clienți. Liniile de medie tensiune vizate sunt Gurahonț – alimentată din stația de transformare Vârfurile, Măderat și Șicula – conectate la stația de transformare Pâncota, respectiv Frunziș și Sintea Mare – alimentate din stația de transformare Chișineu Criș. Vor fi executate lucrări la 330 de stâlpi de medie tensiune de pe traseul acestor linii, dar și lucrări la rețele subterane cu o lungime de aproximativ 5,5 km. O astfel de lucrare, aflată în ultima fază de execuție, vizează localitatea Curtici și constă în buclarea a două linii de medie tensiune pentru creșterea siguranței în alimentarea clienților și reducerea duratei întreruperilor neplanificate.

In judetul Caraș – Severin se modernizează rețelele de joasă tensiune aferente localităților Măureni, Cornereva, Bania, Boutar și partial în Municipiul Caransebeș, totalizând 16 km retea și bransamente pentru aproximativ 12.000 clienti. Rețelele de medie tensiune ce se vor moderniza alimentează zona Crușovăț, Mehadia, Moldova Nouă, Berzovia. Acestea totalizează 63km. Valoarea investițiilor din județul Caraș – Severin este de 8,8 milioane de lei.

Pentru județul Hunedoara investițiile anului 2023 totalizează 12,6 milioane de lei. Pe joasă tensiune au loc lucrări pentru 15 localități din acest județ, dintre care menționăm Hunedoara, Băița, Uricani, Pui, Banpotoc, Vălișoara, iar pe medie tensiune am modernizat 18 km de rețele și două puncte de alimentare din Municipiul Deva.

Județul Timiș a beneficiat de investiții în valoare de 28,2 milioane lei, vizând circa 75 km rețele de medie tensiune și 34 km de rețele de joasă tensiune. Localitățile în care s-a modernizat sau este în curs de modernizare rețeaua de joasă tensiune sunt Șag, Remetea Mare, Teremia, Darova, Biled, Becicherecu Mic. Pe medie tensiune liniile Biled, Topolovăț și Mașloc au fost modernizate integral.

Pentru Municipiul Timișoara Rețele Electrice Banat desfășoară o lucrare de modernizare a 35 posturi de transformare, proiect finanțat din fonduri europene prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM). Posturile de transformare vor avea echipamente noi, moderne și vor fi integrate în sistemul de telecontrol, permițand astfel diminuarea semnificativă a duratei întreruperilor.

Rămânem în continuare alături de clienții noștri, prin toate canalele de comunicare puse la dispoziția lor și suntem deschiși la orice sugestii sau reclamații ar avea. Modalitățile de contact rămân aceleași. Pentru a lua legătura cu compania, clienții din județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș pot apela numărul 0800.070.444. Numerele de tip TelVerde din call-centerele tehnice sunt disponibile 24h/7 și sunt apelabile gratuit de pe teritoriul național. De asemenea, ca parte a programului de digitalizare, detalii despre alimentarea cu energie electrică sunt disponibile și pe pagina https://www.e-distributie.com/ro/intreruperi-curent.html.