REȘIȚA – Pacienții Secției Neurologie a Spitalului Județean de Urgență Reșița se vor muta, zilele următoare, în saloane complet modernizate şi dotate cu aparatură nouă. Rezultatele finale ale investiției au fost prezentate azi, 12 decembrie, președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, de managerul unității spitalicești județene, Mircea Laza, și de șeful departamentului Neurologie, dr. Violeta Moroșoi!
De la înlocuirea și extinderea instalației electrice, la instalarea unui sistem de detectare, semnalizare și alarmare incendii, la aparatură nouă și paturi noi, toate au fost finalizate după un amplu proces de modernizare prin care a trecut Secția Neurologie a Spitalului Județean de Urgență Reșița.
„În zilele următoare, pacienții Secției Neurologie vor fi mutați în saloane complet modernizate, noile condiții hoteliere nu suportă comparație față de situația anterioară a spațiilor existente. Ne-am mobilizat, am găsit soluții, iar astăzi suntem în fericita situație de a reda pacienților și cadrelor medicale o secție complet reabilitată, modernizată și dotată cu echipamente performante!”, a declarat cu această ocazie președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca.
JCS-N.M.