POJEJENA – Cel supranumit „Prințul Clisurii“, Omer Radovancovici, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, în urma deciziei Tribunalului Caraș-Severin. Soția acestuia, primărița de la Pojejena, Mira Radovancovici, este cercetată sub control judiciar, iar paznicul cabanei lui Omer, unde a fost sechestrată și exploatată sexual minora de 14 ani, a fost și el arestat!
Avocații lui Radovancovici au cerut cercetarea acestuia sub control judiciar, decizie respinsă de magistrați. „Dispune arestarea preventivă a inculpatului Radovancovici Omer, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de minori, pe o durată de 30 zile, de la data de 24 noiembrie 2023, până la data de 23 decembrie 2023, inclusiv. Respinge propunerea de arestare preventivă formulată față de inculpatul Radovancovici Omer, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal. Dispune arestarea preventivă a inculpatului Covaci Marin, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de act sexual cu un minor, trafic de minori și lipsire de libertate în mod ilegal, pe o durată de 30 zile, de la data de 24 noiembrie 2023, până la data de 23 decembrie 2023, inclusiv.“, se precizează în decizia luată la Tribunalul Caraș-Severin.
Potrivit DIICOT, Omer Radovancovici ar fi racolat, anul trecut, în luna septembrie, o fată în vârstă de 14 ani, cu handicap mental de gradul 3, pe care a dus-o la cabana sa de vânătoare din comuna Berzasca, iar fata a declarat, când a fost găsită de polițiști, că ar fi întreținut raporturi sexuale cu îngrijitorul cabanei și apoi ar fi fost exploatată sexual de acesta, participând la orgiile organizate în locația respectivă.
Reamintim că Omer Radovancovici a fost reținut și în luna ocotombrie, într-un caz asemănător, însă atunci judecătorii din Timișoara l-au eliberat.
JCS-L.A.