Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Poveştile celor peste 140 de obiective turistice ale Banatului Montan sunt transpuse într-un tur virtual de cei de la site-ul Visit Caraş-Severin. Muzeul Băile Apollo din Herculane se află la loc de cinste!

Situat în inima vestitei staţiuni balneare Băile Herculane, Muzeul Băile Apollo este locul unde poveștile trecutului prind viață și devin o experiență inedită pentru toți cei care îl vizitează. Cele 32 de cabine individuale poartă denumirea unor mari personalităţi ale vremii care s-au tratat aici, precum Carol I, Regele Mihai, Prinţesa Sissi şi lista poate continua.

„Între anii 1737 și 1739, pe când această clădire era cunoscută ca «Baia Comună», a suferit distrugeri majore în timpul conflictului cu Imperiul Otoman, fiind refăcută parțial între anii 1758 și 1760 şi capătă denumirea de «Baia cea Mare». Forma sa actuală datează din anul 1846, când a fost reconstruită. Astăzi, în cadrul muzeului, putem găsi bazinul rezervat odinioară doamnelor, închinat Afroditei, zeița frumuseții și a iubirii, într-un spatiu ce încurajează armonia și relaxarea. Pentru domni, două bazine speciale au fost dedicate în cinstea lui Apollo, zeul adevărului și vindecării, precum și lui Hercule, eroul cunoscut pentru puterea sa nemăsurată. Cu 32 de cabine individuale, fiecare purtând numele unor personalități regale care au ales să se trateze în acest loc, este important să facem mențiunea că Băile Apollo se numără printre primele băi construite în perioada expansiunii romane. Cunoașterea istoriei este vitală pentru a aprecia frumusețea locului și pentru a înțelege cum Băile Herculane au evoluat de-a lungul secolelor. Tocmai de aceea vă invităm ca înainte să vă planificați călătoria, să explorați povestea celor peste 140 de obiective turistice ale județului Caraș-Severin, într-un format interactiv de imagine 360°: http://turism.cjcs.ro/“, precizează cei de la Visit Caraş-Severin.

JCS-Nicoleta Moraru