LUPAC – AFC Voința Lupac a obținut un punct important în ultima etapă, când a remizat, scor 0-0, cu CSM Deva, lider înainte de această etapă! După egalul cu Lupac, Deva a căzut pe locul 2, fiind la egalitate de puncte cu ACSO Filiași, ambele cu câte 16!
În finalul primei reprize, Voința și-a pierdut cel mai experimentat om de pe teren, căpitanul Cristi Danci primind cartonașul roșu. Totuși, echipa pregătită de Mircea Manu a rezistat mai mult de o repriză împotriva echipei din Deva. Chiar dacă posesia mingii a fost doar a oaspeților în repriza a doua, Lupacul s-a apărat eroic în zece oameni și a obținut un punct. Voința și-a creat foarte puține șanse de a marca în repriza a doua, jucătorii de atac fiind neinspirați în puținele faze de poartă.
„Am studiat Deva înainte de acest meci și am început partida în formula 4-1-4-1. Chiar dacă sună defensiv, am încercat această formulă, îmi place și am folosit-o și pe vremea când antrenam pe Progresul Ezeriș. Ne-am închis foarte bine în prima repriză, dar apoi a venit acel cartonaș roșu luat de Cristi Danci. Nu ne-am așteptat la acest lucru, dar a am rezistat. Repriza a doua am început-o în formula 4-4-1 și am încercat să strângem rândurile și să fim o echipă compactă. În partea secundă am fost o echipă scurtă și am încercat să dăm maximul din noi. Am avut și noi șansele noastre, ne-am creat câteva oportunități de a înscrie, dar, din păcate, n-am reușit să marcăm. Este totuși un rezultat bun acest 0-0, obținut cu sudoare și cred că am meritat să nu pierdem. Nu trecem prin cea mai bună formă a noastră, Lupacul suferă și este într-o perioadă de tranziție. Ne-au și lipsit doi titulari la acest meci, este vorba despre Manu Jinga și Marius Mustețea. Vom lucra în continuare la antrenamente. Până acum a fost o strategie, am venit eu cu o altă strategie și sper să schimb în bine fața echipei. Sunt probleme mici care pot fi depășite, iar Lupacul să aibă o altă față. Urmează etapă de la Ghiroda, ultima din tur, vom întâlni o echipă bună a campionatului. Majoritatea echipeilor sunt apropiate ca și valoare și vom merge la Ghiroda să scoatem punct sau puncte. Sunt un antrenor care încearcă să țină echipa compactă și mă bazez pe contraatac!”, a declarat antrenorul Mircea Manu.
În etapa a IX-a, Voința va juca pe 20 octombrie, în deplasare, cu CSC Ghiroda și Giarmata Vii. După opt etape, Voința este pe locul 8, cu 7 puncte. Până acum cărășenii au înregistrat două victorii, un egal și au pierdut de cinci ori.
JCS-Ștefan Moraru