Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEŞ – O numeroasă delegație din „Țara celor o mie de lacuri” este prezentă în aceste zile în județ, la invitația omului de afaceri de la aeroportul din Caransebeș, Gabriel Olariu. Finlandezii au avut vineri un dialog și cu primarul Felix Borcean, la sediul municipalității!

„Dl Olariu e un om de afaceri pur-sânge, este genul de om pe care-l scoți pe ușă și intră pe fereastră, văd că apelează la tot felul de oameni de business, de fonduri de investiții pe care-i aduce în Caransebeș, le arată aeroportul, zona noastră, potențialul turistic, contextul socio-geografic al municipiului Caransebeș și din multiplele vizite, probabil, ceva, ceva se va naște aici. Am avut parte de vizita investitorilor din Germania, iată acum o delegație numeroasă din Finlanda, români, israelieni, care-și fac o imagine despre ceea ce înseamnă Caransebeșul. Sunt oameni care n-au prea fost prin părțile acestea, lumea s-a cam săturat de orașele mari, tendința este de a explora zonele mai puțin cunoscute dar cu un potențial uriaș, așa cum este regiunea noastră.”, a spus edilul.

Cât despre posibilele domenii de colaborare cu oamenii de afaceri finlandezi, Felix Borcean a adăugat: „Sunt interesați, pentru că i-a adus dl Olariu, în primul rând de aeroport, de tot felul de aparate de zbor ușoare, care folosesc electricitate, hidrogen, autonomie mai mică sau mai mare de zbor, dar din ce am aflat de la ei sunt implicați și în alte tipuri de business, în fonduri de pensii sau în zona de sănătate. Printre dumnealor erau persoane care s-au implicat în noul proiect al spitalului din Reșița, primarul Nelu Popa chiar a făcut o vizită în Finlanda, deci există deja niște baze, niște conexiuni aici în județ și e bine că se întâmplă lucrurile acestea. Iată, sunt și oameni din scena politică care fac pași importanți pentru dezvoltarea județului, nu așa cum s-a întâmplat până acum!”

În urmă cu câteva zile, Gabriel Olariu a adus la Caransebeș reprezentanții unei companii aviatice germane, în speranța dezvoltării unei colaborări pe aeroport, semn că omul de afaceri poate face cu succes munca unor instituții precum camere de comerț sau agenții de promovare turistică, plătite special pentru astfel de inițiative, dar ale căror rezultate sunt aproape inexistente.

JCS-Răzvan Mihalcea