CARAȘ-SEVERIN – … Dunca tot promite să facă schimbări majore în Consiliul Județean!
Proiectul de hotărâre privind modificarea anumitor posturi din CJ a căzut încă o dată la votul aleșilor județului. „Este proiectul de hotărâre pe care tot l-am încercat să-l propun din aprilie!“, a apucat să precizeze președintele Romeo Dunca, întrerupt de consilierul Gabriela Stuparu: „Domnule președinte, eu aici fac un amendament în sensul reducerii numărului de consilieri personali pe care-i aveți. La consilierii pe care-i au vicepreședinții dvs, cred că un număr de 2 consilieri ar fi mai mult decât echitabil și egalitar, și ne înscriem și în politica de economii promovată la nivel de Centru.“
Vizavi de acești consilieri personali, șeful județului a subliniat că „o să renunțăm oricum! Este vorba de câteva zile, ați văzut că legea este foarte dură, dar totuși. În total 10 consilieri sunt, 6 cu 4, există câteva jumătăți de normă, dar acum pentru câteva zile nu cred că trebuie să facem spectacol și să venim cu amendamente. Dacă nu venea dl Crina data trecută, și dna Stuparu data aceasta – care recunosc că este mai blândă și mai altfel –, efectul este același, știți cum e. Am crezut că totuși renunță, dar asta este. Mai sunt câteva zile și vom vedea ce avem de făcut, pentru că urmează o schimbare radicală în tot ceea ce înseamnă personal, organigrame noi, cumulări, renunțări la anumite organizări, personal dintr-o direcție se duce în alta, din servicii, va fi un stres, dar asta este!“
JCS-A.M.