CARAȘ-SEVERIN – Deputatul liberal Jaro Marșalic face câtva dezvăluiri din culisele proiectului pentru noul spital județean care va fi ridicat la Reșița!
Este clar că noul Spital Județean din Reșița este o certitudine, iar deputatul cărășean a amintit faptul că „echipa PNL Caraș-Severin își asuma construirea unui nou spital în județ, în anul 2022“. După care au urmat vizitele la Strasbourg, unde alături de echipa de proiectanți au fost prezenți senatorul Marcel Vela, președintele Consiliului Județean, Romeo Dunca, și primarul Reșiței, Ioan Popa. Apoi Guvernul României condus, la vremea aceea de către Prim-Ministrul Nicolae Ciucă, a adoptat o Ordonanță de Urgență ce stabilea criteriile de eligibilitate pentru investițiile prin Programul Operațional pentru Sănătate, în valoare de aproximativ 6 miliarde de euro.
„Proiectul a fost finalizat, iar până la finalul lunii septembrie va fi depusă cererea de finanțare. Pentru punerea în practică, Primăria Reșița și Consiliul Județean Caraș-Severin, inițiatorii proiectului în valoare de peste 614 milioane de lei, vor începe în primăvara 2024 lucrările pentru noua clădire a spitalului. Noua clădire va avea subsol, parter și 5 etaje cu heliport. Capacitatea spitalului va fi de 500 de paturi. Unitatea medicală va beneficia de toată infrastructura necesară și de aparatură medicală de ultimă generație. Proiectul a beneficiat de colaborarea unor specialiști din Helsinki-Finlanda, țară cu unul dintre cele mai moderne sisteme medicale din lume!“, a precizat oficialul liberal.
JCS-T.K.