Doresc să adresez câteva cuvinte tuturor elevilor, care pe data de 11 septembrie pășesc cu emoție pragul școlii. Unul dintre cele mai frumoase evenimente din viața noastră, este prima zi de școală, iar copilul din noi își va aminti cu nostalgie, peste ani și ani, chiar și atunci când va păşi alături de copii sau de nepoți, emoția primei zile în care a făcut cunoștință cu școala.
Școala este locul, unde fiecare își descoperă abilitățile, se formează și clădește cărămidă cu cărămidă un zid de susținere pentru tot restul vieții, de aceea este foarte importantă implicarea noastră, a tuturor în educația copiilor, începând cu ei înșiși, cadrele didactice, părinții sau bunicii care de multe ori sunt cei care țin locul părinților și nu in ultimul rând Statul care vine în sprijinul elevilor, dorindu-ne să creem cele mai bune condiții acestora.
Le doresc tuturor copiilor, un an școlar nou plin de realizări, multă implicare și nu în ultimul rând bucurie și distractie, deoarece atâta timp cât pășesc cu entuziasm la școală, și rezultatele vor fi pe măsură.
Dumnezeu să vă binecuvânteze, iar la finalul anului școlar să ne bucurăm împreună de rezultatele voastre!
Deputat PSD de Caraș-Severin
Marius Damian