CARANSEBEŞ – Cei 65 de elevi de la singurul liceu privat de aviație din România își vor desfășura cursurile într-o locație cu mare semnificație pentru domeniul aerian din Banat!
E vorba de fostul comandament al Bazei 73 Elicoptere Caransebeș, locație renovată de omul de afaceri Gabriel Olariu pentru ca elevii să beneficieze de cele mai bune condiții. A fost nevoie de o astfel de mutare pentru că numărul elevilor a crescut!
„E o mare responsabilitate pentru noi să ducem mai departe tradiția de aviație de la Caransebeș.”, a spus Olariu, patronul liceului care pregătește mecanici de aviație atât de căutați pe piața muncii, în timp ce ultimul comandant al Bazei 73 Elicoptere Caransebeș, comandorul Ioan Grecu, a declarat că se bucură că, încet-încet, locația în care a funcționat unitatea de la Caransebeș, care avea toate facilitățile pentru a fi o unitate de elită, scoate capul din paragina în care a lăsat-o statul român: „Mă bucur că renaște acest perimetru de suflet pentru mine!”
Bobocii de a IX-a au mai aflat că „aviația dă senzația”, dar și că au toate motivele să tragă tare la școală, pentru că tehnicienii de aviație sunt astăzi mai bine plătiți decât piloții. Sunt 7 centre de întreținere de avioane în țară, care se confruntă cu o mare penurie de tehnicieni și ingineri de aviație, deși salariile sunt între 5 și 7 mii de euro lunar.
În fața noii locații a liceului tehnologic pot fi văzute și o placă comemorativă pentru aviația militară din Caransebeș, închisă în 2001, dar și ceva ce reprezintă viitorul, adică o dronă funcțională, realizată de o echipă de tineri ingineri din Lugoj.
JCS-Răzvan Mihalcea