REȘIȚA – CSM Reșița a remizat sâmbătă, 2 septembrie, scor 0-0, cu Progresul Spartac, în etapa a V-a a Ligii 2! După un meci foarte modest făcut de elevii lui Flavius Stoican, Progresul Spartac a acumulat primul punct din actualul sezon al ligii secunde!
Încă din startul meciului, Stoican a fost obligat să facă și o primă modificare. Fundașul central Răuță s-a accidentat și a fost înlocuit cu Dudea în minutul 11. A urmat o ușoară dominare a Reșiței, dar fără efect pe tabela de scor. Meciul a fost lipsit de ocazii de poartă, ambele echipe având două sau trei situații mai clare de a înscrie în cele 90 de minute de joc.
De remarcat doar faptul că in timpul scurt pe care l-a avut la dispoziție de când a preluat echipa, Stoican încearcă să-și implementeze filozofia de joc. Chiar dacă era începutul meciului sau minutul 90, construcția echipei a plecat de la portar și de la cei doi fundași centrali, fără prea multe mingi aruncate la bătaie, semn că noul antrenor vrea de la elevii săi o posesie prelungită a mingii, cu atacuri poziționale. Totuși, echipa n-a marcat, iar Reșița a obținut doar un punct, după un joc foarte modest prestat de rosso-neri contra unei formații care acum își adună jucătorii de pe drum. Chiar tânărul fotbalist Mario Preda, de la Spartac, născut în anul 2006, care a venit la echipă cu doar o seară înaintea meciului cu Reșița, el practic necunoscându-și coechipierii, a ratat o ocazie mare de a deschide scorul.
CSM Reșița: Mario Contra, Flavius Cega, Nicușor Fota, Sergiu Rimovecz, Marian Drăghiceanu, Mihai Dolghi, Sebastian Velcotă, Francisc Cristea, Alexandru Negru, Andrei Lascu și Andrei Răuță. Rezerve: Ionuț Rus, Cristian Domil, Alexandru Sabău, Alin Dudea, Andrei Burlacu, Vlad Chera, Ciprian Rus, Bogdan Szijj și Ionuț Popescu.
Progresul Spartac: Aurelian Păun, Nicolae Leafu, Dănilă Parfeon, Leonard Alexandrescu, Ionuț Dumitru, Isaac Solet, Andrei Grigore, Giovanni Petcu, Mario Preda, Andrei Florescu și Bogdan Istratie.
CSM Reșița acumulează 5 puncte, e deocamdată pe locul 13 în clasament, iar Spartac a obținut primul punct după cinci etape jucate. Urmează o pauză de două săptămâni, cu ocazia jocurilor echipelor naționale, în care Stoican are timp suficient să-și pună ideile în practică.
Etapa a VI-a a Ligii 2 va fi programată pe 16 septembrie, când Reșița va juca, în deplasare, cu CS Corvinul Hunedoara. Până atunci, rosso-nerii vor juca un meci amical, mai exact pe 10 septembrie, la Alba Iulia, cu Universitatea Cluj, formația din Superligă antrenată de Ioan Ovidiu Sabău.
JCS-Ștefan Moraru