CARAŞ-SEVERIN – Adina Marilena Radici este, de la 1 septembrie 2023, subprefect în locul lui Alin Cuzma Muntean, plecat în concediu!
Din echipa de conducere a Instituţiei Prefectului face parte, cu începere de vineri, 1 septembrie, subprefectul Adina Marilena Radici, care l-a înlocuit în funcţie pe Alin Cuzma Muntean, eliberat din funcţie în şedinţa de Guvern de joi, 31 august. Spre deosebire de precedentele instalări în funcţie, când de la Bucureşti se deplasa la Reşiţa un înalt oficial din MAI, de această dată ceremonia de depunere a jurământului s-a desfăşurat într-un cadru restrâns, în sistem teleconferinţă. „Mă simt extrem de onorată şi responsabilă, în egală măsură. Este o provocare, sistemul fiind diferit de cel în care am activat până în prezent. Sunt ferm convinsă că mă pot bucura de sprijinul domnului prefect şi al domnului subprefect în această activitate complexă şi, cu siguranţă, foarte solicitantă.“, a declarat ea, după depunerea jurământului.
Prefectul Ioan Dragomir s-a declarat la rândul său convins de o viitoare bună colaborare: „Mă bucur să avem un nou subprefect, tânăr, cu siguranţă cu multă energie. Vom încerca să îmbinăm experienţa mea, a colegului Cristian Gâfu, cu elanul domnişoarei Radici!“ Totodată, el i-a mulţumit fostului subprefect Muntean pentru colaborarea avută timp de un an jumătate: „ Am colaborat bine, îi urez succes în viitoarea activitate, probabil se va întoarce la Primărie sau unde va fi. El este acum în concediu, pe meleagurile Mării Egee, cred, în Grecia!“
De buna colaborare s-a declarat convins şi subprefectul Cristian Gâfu, care a subliniat şi importanţa suportului venit din partea echipei: „Buna-credinţă compensează lipsa de experienţă. Colegii din Instituţia Prefectului sunt baza, sunt oameni corecţi şi oneşti, care ne-au ajutat pe toţi, de-a lungul timpului.“
Prezent şi el la instalare, deputatul Silviu Hurduzeu – fost prefect în urmă cu un deceniu – i-a urat noului subprefect succes, remarcând ceremonia oarecum atipică. „Eu am depus jurământul în sala mare, cu mult mai multă lume, cu reprezentant de la MAI prezent aici. Dar, până la urmă, am bucuria că aţi depus jurământul într-o sală pe care am modernizat-o cu ajutorul colegilor în mandatul meu de prefect.“
Adina Marilena Radici s-a născut la Tirol (comuna Doclin), are 26 de ani, a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii de Vest şi a activat până acum în Timişoara, ca jurist, în domeniul privat. Sunt, deocamdată, în curs de verificare informaţiile potrivit cărora ar fi cel mai tânăr ocupant al funcţiei de subprefect în Caraş-Severin, respectiv că ar fi primul subprefect de etnie croată. Nu este afiliată niciunui partid politic, reprezentând în schimb de Grupul minorităţilor naţionale din România.
JCS-Walter Fleck