REȘIȚA – CSM Reșița a fost învinsă duminică, 13 august, cu scorul de 4-0, de Ceahlăul Piatra Neamț, în etapa secundă a Ligii 2! Echipa din Valea Domanului a făcut un meci slab, iar greșelile personale și-au pus amprenta asupra scorului final!
Deși este o nou-promovată, Reșița are în componență jucători care au mai evoluat la nivelul Ligii 2. Primul gol a venit în minutul 20, când Pedro Emanuel Sousa Albino a preluat mingea în urma unei respingeri greșite a fundașilor reșițeni și a șutat din fața lui Gomboș. Șase minute mai târziu, Marius Savu a tras din prima din 6 metri și a înscris la colțul scurt la o altă indecizie a liniei de fund. În minutul 60 din repriza a doua, portarul Reșiței a gafat incredibil și a dat mingea direct la Mihai Neicuțescu, acesta a avansat câțiva metri și apoi a trimis în poarta părăsită de Contra. Scorul de 4-0 pentru gazde a fost stabilit de Patrick Petre, care a pătruns în careu și a finalizat faza de la aproximativ 10 metri, cu un șut la colțul scurt.
„În primul rând, felicit echipa gazdă pentru victoria meritată. Din punct de vedere al jocului prestat pe noi nu ne bucură deloc acest aspect. Este o înfrângere, a doua, și este clar că nu ne doream sub nicio formă să pierdem acest meci. Am venit pregătiți să aducem punct sau puncte, dar, din păcate, aceasta este situația în acest moment. Urmează să ne concentrăm pentru ceea ce urmează. Dacă în prima etapă am reușit să facem o singură repriză bună, în acest joc am luat niște goluri destul de stupide și cred că acest lucru a cântărit mult. Suntem în faza în care încercăm să omogenizăm cât mai bine echipa, să găsim cel mai bun prim 11. La acest meci am avut și unii jucători pe care nu ne-am putut baza și cred că a contat și acest lucru. După pauză am făcut schimbări ofensive, am ieșit la joc și dacă la scorul de 2-0 nu am fi luat acel gol la greșeala de portar, cred că aveam puterea să intrăm în joc. După acea greșeală cred că s-a terminat partida. Nu a fost o scuză temperatura de afară, deoarece în același condiții a jucat și echipa adversă. Este presiune indiferent dacă câștigi sau pierzi. Este clar că nu-mi convine ce se întâmplă, dar cred că suntem capabili să ieșim din această minicriză care s-a format, deși au trecut doar două etape. Ne așteptam la un alt start de campionat. Mă îngrijorează faptul că nu am dat gol în cele două jocuri pe care le-am susținut până acum. După numărul de ocazii pe care le-am avut, cred că am fi meritat măcar un gol în acest meci!”, a declarat antrenorul Călin Cheregi.
CSM Reșița: Contra, Szijj (Cega 46′), A. Răuță, Al. Sabău, Rimovecz, I. Popescu (Lascu 46′), Drăghiceanu (Al. Negru 75′), Fr. Cristea, Gomboș (Chera 46′), Cip. Rus (Velcotă 71′) și Dolghi. Rezerve neutilizate: I. Rus, Domil, Ardei și Godwin.
Ceahlăul: Krell, Pedro Albino, Jalbă, Vișinar, Bacalu, Joao Jaquite (Forizs 63′), Onișa, M. Savu (Al. Anton 71′), Neicuțescu (Copoț-Barb 80′), Llullaku (P. Petre 63′) și Rob. Ciobanu (Josemar Agostinho 63′). Rezerve neutilizate: Wynney, Ștefănescu, Fărăgău și Petkov.
Pentru Reșița urmează partida din 16 august, cu Phoenix Buziaș, din turul al treilea al Cupei României. După acest joc, rosso-nerii vor juca acasă, pe 19 august, cu Dumbrăvița, în etapa a III-a a Ligii 2. În acest moment, Reșița este pe locul 20 în liga secundă, ultimul, cu 0 puncte și golaveraj 0-5.
JCS-Ștefan Moraru