Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Imagini șocante cu două adolescente care se bat în plină stradă la Reșița fac ocolul internetului. Din fericire, în jurul celor două s-au aflat mai mulți tineri, printre care și unii mai responsabili, care, în loc să filmeze și să transmită live pe Facebook, au întrerupt altercația!

„Băi, gara, gara, gata!“, a strigat unul dintre băieți, iar martorii au intervenit și au pus punct disputei. Adulții, mai „responsabili“, au filmat de pe balcoane în loc să intervină sau să sune la 112.

Despre incidentul care s-ar fi petrecut în parcarea de pe Aleea Zarandului din municipiu, Poliția județului a aflat de pe internet. „În urma imaginilor apărute în mediul online, cu privire la faptul că două persoane sunt implicate într-o altercație, în municipiul Reșița, Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin este abilitat să comunice următoarele: La Poliția Municipiului Reșița nu a fost depusă nici o sesizare a vreuneia dintre părțile implicate. Nu au fost primite apeluri prin SNUAU 112 cu privire la aspectele sesizate. Polițiștii efectuează verificări pentru stabilirea identității persoanelor implicate și a stării de fapt!“, transmite Poliția Caraș-Severin.

JCS-A.M.

Sursa imagine foto/video: Radio Reșița